În urmă cu o săptămână, zeci de familii din județul Neamț au avut de suferit de pe urma inundațiilor. Comuna cu cele mai multe familii afectate a fost Văleni, iar situația era disperată pentru bătrânii singuri. înRoman.ro a făcut un apel la solidaritate, pornind de la discuțiile cu cei afectați. Am mers la fața locului și am făcut fotografii, am stat de vorbă cu oamenii năpăstuiți și am îndemnat la unitate.
Din zeci de organizații non-guvernamentale de pe raza județului Neamț, una singură a avut inițiativă: Asociația Sens Civic. Patru voluntari, printre care și președintele asociației au mers și au dat o mână de ajutor.
”Pentru acțiunea din comuna Văleni, am reușit să ne mobilizam patru voluntari, deși eram conștienți ca este o acțiune pentru al cărei spor ar fi fost necesari zeci sau chiar sute de oameni. S-au remarcat doua fete. Florentina, elevă în clasa a X-a, și Codrina, din clasa a XI-a, care au muncit la lopată cot la cot cu cei doi băieți prezenți. În șase ore tinerii noștri au îndepartat opt metri cubi de mâl din curtea lui nea Gheorghiță, în vârstă de 80 de ani. Nu am terminat treaba, dar recunoaștem ca bătranelul ne-a mulțumit cu lacrimi în ochi pentru ajutor. Mulți alți viteji se anunțau înainte de acțiune și sigur mulți voinici vor zice că ar fi participat (că doar românii sunt solidari). În timp ce voluntarii munceau, în aceeasi localitate batută de soartă cu nici o săptămână în urmă, „lumea bună”, adică prefecți, parlamentari, primari, sințiți și preasfințiți sărbătoreau. Iar beneficiarii de ajutor social erau mai ușor de găsit prin cârciume… Nimic grav până la urmă, o comună arată ca după prăpăd. Se (mai) poate întâmpla oriunde. Mai ales în România. Mai ales în Neamț…”, a scris pe Facebook Andrei Carabelea, președintele Asociației Sens Civic.
Sărbătoarea la care se referă Carabelea a fost sfințirea locului pe care se va construi o nouă biserică, la Moreni, sat din comuna Văleni. Sfințirea a avut loc sâmbătă, 20 mai, în prezența IPS Ioachim, arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a unui sobor de preoți, oficialități și a multor oameni din comună sau veniți din alte localități special pentru acest eveniment religios.
În afară de Andrei Carabelea, la Văleni au mai fost Mircea Albu, Florentina Iustina Gaiță, elevă în clasa a X-a la Liceul Tehnologic Economic-Administrativ din Piatra-Neamt, și Codrina Acsinte, elevă în clasa a XI-a la Colegiul Național ”Petru Rareș”.
Cel care a reacționat cel mai repede față de drama bătrânilor afectați de inundații a fost deputatul Iulian Bulai. Luni, imediat după inundații, acesta și un coleg au mers și au scos mâlul din casa unor bătrâni. La câteva zile, membri ai PNL Neamț au donat sânge și au precizat că tichetele primite vor fi folosite pentru a se cumpăra alimente care să fie duse la familii afectate de inundații.
*sursa foto: cont Facebook Asociația Sens Civic
0 Comentarii