Galerie foto: Zilele Romanului

de | 22/05/2017 | Actualitate, Administrație, Local

A opta ediție a zilelor municipiului Roman a fost una în care, pe lângă evenimente de tradiție și-au făcut loc și noi activități.

Luni

Prima dintre acestea s-a desfășurat luni, 22 mai, când romașcani au putut vizita – după o programare prealabilă, obiective precum serele Primăriei, Casa Bunicilor, microhidrocentrala, Biblioteca Municipală ”George Radu Melidon” și Parcul  Municipal. Tot luni a început și a XVII-a ediție a simpozionului național ”Melchisedec Ștefănescu, ierarh cărturar”.

 

Marți

Ziua Diplomației Romașcane nu a mai însemnat, anul acesta, primirea la Roman a unor delegații din străinătate, ci participarea primarului Lucian Micu la Conferința Europeană a Calității, organizată în cadrul Rețelei Europene de Administrație Publică, pe durata mandatului președinției malteze a Consilului Uniunii Europene. La acest eveniment, Lucian Micu a participat cu proiectul ”Romașcanii decid! – evaluarea satisfacției cetățenilor și implicarea lor în procesul decizional”, declarat câștigător din partea României.

Miercuri

A treia zi din cadrul săptămânii dedicate municipiului Roman a fost a educației. Începând cu ora 9.00, unitățile de învățământ din municipiu s-au prezentat la ”Dialogul științelor”, un târg educațional în care au fost prezentate invenții și experimente ale elevilor romașcani, deja premiate la concursuri de profil.

Mai târziu, în cadrul Galei Excelenței în Educație, au fost premiați elevii și profesorii cu rezultate bune și foarte bune la olimpiade și concursuri. Au fost premiați, în total, 268 de elevi și 154 de profesori/antrenori coordonatori.

În aceeași zi au mai fost premiați câștigătorii concursului național ”Culoarea lecturii în bibliotecă”, câștigătorii concursului ”Prietenii pompierilor”, dar și participanții la concursul dedicat curățeniei de primăvară – ”Pentru un municipiu curat trebuie să ne dăm mâna”. Tot miercuri, 17 mai, s-a deschis expoziția temporară ”Muzee și școli”, la muzeul de Istorie Roman.

Joi

Joi, 18 mai, ziua a început cu o acțiune de tradiție, dedicată celor mici, Orășelul Copiilor, și a continuat cu Gala Excelenței Romașcane.

La Muzeul de Istorie  s-a desfășurat a VI-a ediție a colocviului ”Dascăli romașcani de altădată”, iar la Biblioteca Municipală a avut loc un nou episod din Cenaclul Clepsydra. Ziua s-a terminat în tonuri muzicale, mai mulți elevi, profesori și foști absolvenți ai Școlii de Artă ”Sergiu Celibidache” susținând momente artistice în cadrul serii dedicate marelui compozitor născut la Roman.

Vineri

Prima activitate a zilei de vineri, 19 mai, a fost premierea câștigătorilor concursului de cultură generală ”Speranță pentru mâine”, ediția a XV-a.

Au urmat parada costumelor de epocă și concursul de scenete istorice, deschiderea oficială a Festivalului Meșteșugarilor, și un show sportiv în cadrul căruia Dan Stănescu a stabilit un record mondial la flotări, făcând 1.300 de flotări în 39 de minute.

Vineri după-amiază a avut loc, pentru prima dată în cadrul Zilelor Municipiului Roman, un tur ciclist.

Seara de vineri a fost exclusiv folclorică. Pe scena din centrul orașului au urcat ansamblurile ”Vatra cântecelor noastre” și ”Răzeșii de la Pogănești”, Petrică Mâțu Stoian. Spectacolul a fost prezentat de Doinea Mirea, cunoscută pentru emisiunile sale folclorice.

Sâmbătă

Sâmbătă, în Piața Roman-Vodă a avut loc concursul județean ”Muzica e viața mea”, apoi spectacolul de talente locale. Seara au urcat pe scenă Alessia, Constantin Bahrin și Jull, dar cei mai așteptați au fost membrii formației Bere Gratis. Din păcate, furtuna i-a alungat pe unii spectatori.

Duminică

Ultima zi de petrecere i-a adus pe scenă pe Jull, Hevita, Roxana Nemeș. Spectacolul și, totodată, Zilele municipiului Roman s-au încheiat cu un concert al solistei Andra, la care au participat aproximativ 6.000 de romașcani.

Le mulțumesc tuturor celor care au fost prezenți la Zilele municipiului Roman. Au fost foarte mulți romașcani și mă bucur, înseamnă că au fost artiști iubiți și aprezciați cei pe care i-am adus la Roman. Vreau să le mulțumesc celor care au înțeles să se comporte civilizat la acest manifestări, nu am avut probleme deosebite legate de manifestări antisociale. Nu în ultimul rând, le mulțumesc tuturor colegilor din Primărie care s-au implicat în organizare”, a afirmat primarul Lucian Micu.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.