Inundațiile au făcut în județ pagube de peste 12 milioane de lei

de | 30/05/2017 | Actualitate, Administrație, Județean

Inundațiile din urmă cu câteva săptămâni au făcut pagube toale în județul Neamț în valoare totală de 12.736.000 lei. Prefectul județului Neamț, Vasile Panaite, a convocat, marți, 30 mai, ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Neamț în care a fost aprobată hotărârea cu lista obiectivelor afectate de calamităţile naturale produse pe teritoriul judeţului Neamţ luna mai, precum şi a necesarului de fonduri pentru înlăturarea efectelor acestora. Cele două comisii desemnate de Prefectura Neamț au identificat 233 de obiective afectate de inundații.

Vom înainta această listă către Guvernul României și sperăm să primi cât mai curând sumele necesare refacerii infrastructurii afectată de inundații. Fac un apel, încă o dată, către toți primarii din județul Neamț, să realizeze lucrările de igienizare a șanțurilor și rigolelor, a zonelor podurilor și podețelor, pentru a preveni pe cât se poate apariția unor probleme atunci când ne confruntăm cu precipitații abundente. De asemenea, trag un semnal de alarmă și către persoanele fizice și juridice să își asigure bunurile pentru astfel de riscuri naturale.”

prefect Vasile Panaite.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.