Control judiciar pentru suspecții care au vrut să înșele o femeie din Moldoveni

de | 18/07/2017 | Justiție, Rural

În urma investigațiilor efectuate de polițiștii Secției de Poliție Rurală Români privind săvârșirea infracțiunii de tentativă de înșelăciune prin metoda ”accidentul”, cele două persoane depistate în flagrant la Moldoveni, în noaptea de duminică spre luni, au fost prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman, care a dispus luarea măsurii controlului judiciar pe o perioada de 60 de zile. Magistrații au dat dovadă de clemneță pentru că unul dintre suspecți se află înr-o situație specială. Este vorba despre o tânără de 26 de ani, din Piatra-Neamț, care e însărcinată în luna a noua.

În noaptea de 16 spre 17 iulie, o femeie de 50 de ani din Moldoveni a sunat la Poliție și a anunțat că a fost apelată pe telefonul fix de un bărbat care s-a dat drept fratele ei și care i-a cerut 30.000 de lei pentru a ”scăpa” de un dosar penal întocmit după ce bărbatul ar fi produs un accident cu victime. Alertați, oamenii legii din cadrul Postului de Poliție Moldoveni au depistat în flagrant un bărbat de 34 de ani, din Dumbrava Roșie și o tânără de 26 de ani, din Piatra Neamț, care se aflau pe raza comunei, existând suspiciunea rezonabilă că aceștia urmau să preia banii de la persoana vătămată.

În cauză sunt continuate cercetările în vederea tragerii la răspundere penală a persoanelor implicate.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.