Noi facilități pentru persoanele cu dizabilități

de | 20/08/2017 | Administrație, Național

Persoanele cu dizabilități vor beneficia de un sprijin financiar mai mare începând cu 1 ianuarie 2018, valoarea indemnizațiilor urmând a fi stabilită în funcție de indicatorul social de referință (ISR), în acest moment indemnizațiile reprezentând o sumă fixă.

Această modificare se va realiza în două etape: prima, începând de la 1 ianuarie 2018, iar cea de-a doua, de la 1 iulie 2018.

Începând cu 1 ianuarie 2018, cuantumul prestațiilor financiare va fi:

indemnizaţia lunară, indiferent de venituri, care va reprezenta:

  • 65% din ISR pentru adultul cu handicap grav/ în 2017 este 234 lei
  • 50% din ISR, pentru adultul cu handicap accentuat/ 2017 – 193 lei

bugetul personal complementar lunar, indiferent de venituri, care va reprezenta:

  • 25% din ISR, pentru adultul cu handicap grav/2017- 106 lei
  • 20% din ISR, pentru adultul cu handicap accentuat/ 2017 – 79 lei
  • 10% din ISR, pentru adultul cu handicap mediu/ 2017 – 39 lei
Aceeași ordonanță de urgență prevede că, începând cu 1 iulie 2017, persoanele cu dizabilități vor primi din oficiu prestația socială și nu vor mai fi obligate să depună o cerere în acest sens. În schimb, obținerea celorlalte drepturi (bilete de călătorie, scutire de plata rovinietei, etc.) se realizează doar în baza unei cereri scrise.

La data de 31 iulie 2017 în Neamț erau 19.387 persoane cu handicap, dintre care 960 instituționalizate.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.