Cristian Bîrzu, un romașcan care se află sub control judiciar pentru alte fapte, a fost ridicat de procurorii DIICOT și dus la audieri. Acesta este acuzat de iniţiere şi constituire a unui grup infracţional organizat, fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată şi trafic de migranți. Alți trei suspecți – Gabriel Pintilie, Cristian Aștefănoaei și Constantin Mandache – sunt acuzați de iniţiere şi constituire a unui grup infracţional organizat şi fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată.
Procurorii DIICOT susțin că romașcanul Cristian Bîrzu a fost convertit la islam şi a fost identificat cu indicatori de radicalizare. După ce a executat o pedeapsă privativă de libertate în regim de penitenciar în Germania și în Romania, şi-ar fi exprimat intenţia de a comite atacuri cu bombă la adresa trupelor speciale ale Ministerului Afacerilor Interne care ar încerca capturarea sa în vederea reîncarcerării, acesta aflându-se sub măsura controlului judiciar într-un dosar aflat pe rolul Curţii de Apel Bacău.
Bărbatul a fost condamnat, în februarie 2015, la cinci ani de închisoare pentru tentativă de omor, faptă ce a avut loc la data de februarie 2013, victima, un bărbat de 42 de ani, fiind înjunghiată în zona gâtului.
Anchetatorii au stabilit existenţa unui grup infracţional organizat iniţiat în cursul anului 2017 de ceilalți trei suspecți, grupul fiind specializat în contrafacerea de documente şi înscrisuri oficiale, respectiv cărţi de identitate, documente de călătorie, permise de conducere, adeverinţe medicale, contracte de muncă, asigurări auto, plăcuţe de înmatriculare auto, autorizaţii de transport ş.a. În acest grup ar fi intrat și Cristian Bîrzu, el spunând că vrea să ajute, cu documente false, refugiați să intre în Uniunea Europeană.
În urma cercetărilor efectuate, ancheatatorii au stabilit că Aştefănoaei Cristian și Pintilie Gabriel se ocupau personal de falsificarea actelor, iar Mandache Constantin avea rolul de a falsifica acte și de a găsi persoane interesate de falsificarea acestora, de a prelua documentele necesare falsificării, de a primi sumele de bani date pentru falsificare şi de a remite ulterior actele fasificate.
Marți, 12 septembrie, procurorii DIICOT și ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași au efectuat nouă percheziții domiciliare pe raza municipiilor Vaslui și Roman, ocazie cu care au fost ridicate obiecte de cult islamice, bani, 16 telefoane mobile, 14 hard-diskuri, 15 laptopuri, 15 stikuri, patru imprimante, acte de identitate și de altă natură, falsificate. Inculpaţii au fost prezentaţi Curţii de Apel Iaşi cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
0 Comentarii