Cum pot fi evitate tragediile în sezonul rece

de | 24/10/2017 | Județean, Util

Frigul care este din ce în ce mai prezent poate duce la situații nedorite. Pentru a evita eventuale situații de urgență, pompierii nemțeni reamintesc cetățenilor câteva reguli pentru încălzirea locuinței în condiții de siguranță.

Sfaturile salvatorilor sunt următoarele:

  • coşurile de fum vor fi obligatoriu verificate, curăţate şi reparare premergător sezonului rece şi ori de câte ori este nevoie;
  • coşurile de fum se prelungesc deasupra acoperişului cu 0,5 – 0,8 m;
  • în podurile caselor, coşurile de fum vor fi obligatoriu tencuite şi văruite pentru a putea observa cu uşurinţă prezenţa unor fisuri prin care s-ar putea propaga flăcările spre materialele combustibile din construcţia acoperişului;
  • coşurile şi burlanele pentru evacuarea fumului vor fi construite, întreţinute şi curăţate periodic pentru a nu provoca incendii;
  • coşurile de fum se vor izola faţă de elementele combustibile ale planşeelor prin îngroşarea zidăriei de cărămidă a coşurilor cu 25 cm;
  • în spaţiul dintre coşuri şi planşee se recomandă introducerea unui strat de materiale necombustibile;
  • la trecerea prin acoperişuri se lasă o distanţă de cel puţin 10 cm între faţadele exterioare ale zidăriilor coşurilor şi elementele combustibile ale acoperişurilor;
  • coşurile de fum vor fi prevăzute cu uşiţe pentru curăţate;
  • coşurile aflate în apropierea materialelor combustibile (depozite de furaje, păduri etc.) sau cele situate pe acoperişuri combustibile, vor fi prevăzute cu site sau grătare pentru reţinerea scânteilor;
  • se interzice încastrarea elementelor combustibile ale acoperişurilor, planşeelor etc. în coşurile de evacuare a fumului.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.