Concursul „Crucea în imaginația copiilor”, sub tema centenarului

de | 11/03/2018 | Actualitate, Local

A șaptea ediție a concursului național „Crucea în imaginația copiilor” s-a încheiat vineri, 9 martie, cu un simpozion care s-a desfășurat la Clubul Copiilor Roman, instituția organizatoare a acestei competiții.

Anul acesta, tema concursului a fost legată centenarul Marii Uniri, astfel că tema desenelor pe care le-au realizat copiii a fost „Unirea sub semnul Crucii”. Aproximativ 340 de desene din 25 de județe au fost trimise juriului format din preoți, profesori de religie, profesori de desen. Coordonatoarea proiectului este Monica D. Carp, profesor la Cercul de Pictură al Clubului Copiilor Roman.. Aceasta a precizat că, în cadrul concursului s-au acordat 101 premii.

crucea in imaginatia copiilor 1 crucea in imaginatia copiilor 2 crucea in imaginatia copiilor 3 crucea in imaginatia copiilor 4

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.