Deputatul Cozmanciuc va da audiențe lunar la Trifești

de | 25/03/2018 | Administrație, Politică, Rural

Deputatul PNL Mugur Cozmanciuc a inaugurat vineri, 23 martie, noul cabinet parlamentar, din comuna Trifești. La eveniment au participat aleși locali și județeni liberali din județul Neamț, dar și alte personalități din comuna Trifești și din județ.

Politica este cu și despre oameni. Continui să cred în asta, așa că m-am decis să deschid un cabinet parlamentar și în comuna Trifești pentru ca cei din această zonă care își doresc să ia legătura cu mine să o facă mai ușor. Dorința noastră este să le facem bine oamenilor, dar nu doar la nivel declarativ, ci prin fapte și proiecte concrete. Comunitate are nevoie de sprijin și susținere, de investiții în Educație, Sănătate, Cultură. Alături de echipa PNL Neamț și de cea din Trifești vrem să fim aproape de oameni, să le cunoaștem problemele, să le rezolvăm pe cele pe care putem, iar pentru celelalte să le transmitem mai departe pentru a fi rezolvate. Vom face tot ce ne stă în putință să oferim sprijin, să căutăm și să aducem finanțare pentru proiecte prin care să îmbunătățim nivel de trai al nemțenilor. Le mulțumesc tuturor, în mod special primarului comunei Trifești Dan Marian Lupu și viceprimarului Cezar Sava pentru sprijinul acordat.

deputat Mugur Cozmanciuc, președinte PNL Neamț

Deputatul PNL Mugur Cozmanciuc va avea program de audiențe la cabinetul parlamentar din comuna Trifești, de pe strada Principală, în a patra vineri a fiecărei luni, în intervalul orar 11:00 – 12:00.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.