Ziua Poliției Române se sărbătorește în fiecare an pe data de 25 martie. Polițiștii nemțeni și-au sărbătorit ziua în avans, vineri, la sediul Inspectoratului Județean de Poliție (IPJ) Neamț. A fost o întâlnire oficială, la care au participat reprezentanții mai multor instituții județene și în cadrul căreia s-au citit mesajele celor care conduc Poliția Română la acest moment.
În plus, comisarul șef Paul Tablan, inspectorul șef al IPJ Neamț a prezentat ordinele și dispozițiile de avansare privind 26 de ofiţeri şi 40 de agenţi, înaintaţi în gradul profesional următor la termen. După aceste momente, Paul Tablan a transmis propriul mesaj către subordonații săi, dar și către nemțeni.
„Ziua Poliţiei Române, pe care o sărbătorim în fiecare an pe data de 25 martie, constituie un prilej pentru a reafirma, în faţa tuturor nemțenilor, că poliţiştii acestei instituţii vor da dovadă de corectitudine, cinste, dăruire, curaj şi profesionalism, în apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetățenilor. Anul acesta aniversăm 196 de atestare documentară a Poliţiei Române Moderne. Anii post-revoluţionari au contribuit treptat la maturizarea instituţională necesară acestei structuri. Putem spune că, astăzi, poliţiştii români sunt profesionişti adevăraţi, atât în misiunile desfăşurate în plan intern, cât şi în plan extern, acolo unde au dovedit că pot colabora şi că pot face echipă cu partenerii străini în unele dintre cele mai fierbinţi zone ale globului. La acest ceas aniversar, în numele echipei manageriale adresez polițiștilor nemțeni cele mai bune gânduri și urări de succes în activitatea profesională, iar familiilor acestora le transmit mulţumiri pentru sprijinul şi înţelegerea acordate. Pe această cale, asigurăm cetățenii județului Neamț că ne vom îndeplini misiunile, în spiritul devizei noastre “Lex et Honor”, pentru a asigura comunității un climat de ordine și pace socială, de siguranță și normalitate pentru viața cotidiană.”
cms. șef Paul Tablan, inspector șef IPJ Neamț
Din păcate, față de alți ani, polițiștii nemțeni nu au mai făcut manifestări în orașe pentru a marca această zi atât de importantă pentru ei. Cel mai probabil, aceste manifestări nu au avut loc din lipsa finanțării.
0 Comentarii