De ziua Jandarmeriei, nouă jandarmi avansați în grad înainte de termen

de | 03/04/2018 | Actualitate, Județean

În urmă cu 167 de ani, la 3 aprilie 1850, domnitorul Moldovei, Grigore Alexandru Ghica, semna ,,Legiuirea pentru reformarea Corpului slujitorilor în jandarmi”, act juridic care consfinţea întemeierea Jandarmeriei în spaţiul românesc. Legea prevedea că Regimentul de jandarmi din Moldova se împarte în două subdiviziuni, fiecare având zona de responsabilitate formată din câte şase ţinuturi (judeţe). La fiecare ţinut era repartizată câte o companie de jandarmi, la care se adăugau câte o companie la isprăvnicia  Iaşiului şi, respectiv, la Poliţia capitalei (Iaşi). În total, erau 14 companii de jandarmi cu un efectiv de 1433 jandarmi călări şi pedeştri.

În prezent, Jandarmeria Română este o instituție cu statut militar, componentă a Ministerului Afacerilor Interne, ce are ca atribuții apărarea ordinii şi liniştii publice, a proprietăţii publice şi private, prevenirea şi descoperirea infracţiunilor şi a altor încălcări ale legilor în vigoare, precum şi protecţia instituţiilor fundamentale ale statului şi combaterea actelor de terorism.

De ziua Jandarmeriei, jandarmii nemțeni au sărbătorit în prezența mai multor oficialități: prefectul Daniela Soroceanu, cicepreşedintele Consiliului Judeţean Neamţ – Ion Asaftei, inspectorul șef al IPJ Neamţ – comisar şef Paul Tablan,  inspectorul şef al ISU „Petrodava” Neamţ – locotenent colonel Ciprian Mitrea şi alţi şefi sau comandanţi ai instituţiilor colaboratoare.

În această zi festivă, cadrele Inspectoratului Județean de Jandarmi Neamț care s-au distins prin modul de executare a misiunilor au obţinut rezultate deosebite în îndeplinirea atribuţiilor, pregătire profesională şi comportare demnă au fost avansaţi înaintea împlinirii stagiului minim în grad, după cum urmează:

  • în gradul de căpitan – locotenent Vitorianu Andrei Robert;
  • în gradul de plutonier adjutant şef – plutonier adjutant Ciucanu Paul; plutonier adjutant Iancu Edward Dumitru; plutonier adjutant Burlacu Valentin Cătalin; plutonier adjutant Văideanu Valer; Muşat Cristian Marian;
  • în gradul de plutonier adjutant – plutonier major Humă Cătălin Vasile; plutonier major Muşat Cristian Marian;
  • în gradul de plutonier sergent major Paliştan Marian

De asemenea, pentru rezultatele obţinute şi pentru activitatea desfăşurată, alţi 134 de jandarmi nemţeni au fost recompensaţi cu felicitări, mulţumiri şi citare prin ordin.

Astăzi, Jandarmeria se află în faţa unor noi provocări interne, ce ne solicită atât potenţialul individual, cât şi capacitatea structurală de apune în aplicare un plan modern de management, care să asigure adaptarea la cerinţele sociale tot mai diversificate şi, pe alocuri, restrictive. Plecând de la experienţa acumulată, dar şi de la ideea că oamenii sunt bunul cel mai de preţ al Armei noastre, considerăm că putem contribui la fundamentarea premiselor unui proces de reconstrucţie organizaţională eficientă, în raport cu nevoile actuale şi de perspectivă ale societăţii româneşti. Cu ocazia aniversării Zilei Jandarmeriei Române, vă adresez dumneavoastră şi celor dragi sincere urări de bine şi spor în activitatea de zi cu zi! La mulţi ani!

maior Radu-Vasile Olariu, inspector şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Neamţ

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.