Protest palid, miercuri,la Roman. Romașcanii se mobilizează pentru un nou protest sâmbătă

de | 21/06/2018 | Local, Mișcare Civică

În marile orașe din țară s-a protestat miercuri seară, împotriva modificărilor adoptate de parlamentari la Codul de Procedură Penală. Unii romașcani au vrut să se manifeste în același mod, dar mobilizarea de pe Facebook nu a surescitat prea mult interesul sau nu a ajuns la timp la cei interesați.

Astfel că miercuri seară doar șase tineri au protestat pașinic în fața sediului PSD Roman de pe strada Ștefan cel Mare.

Protestatarii au creat, însă, un grup pe Facebook, „Romanscanii #rezista” și au creat deja primul eveniment: o invitație la un protest ce va avea loc sâmbătă, 23 iunie, începând cu ora 18.00. Cei care vor dori să protesteze se vor întâlni la Primăria Roman, după care se vor deplasa spre sediul  PSD.

De precizat că și deputații romașcani PSD Viorel Stan și Alexandru Rotaru au votat modificările la Codul de Procedură Penală. Principalele modificări și importanța acestora sunt  explicate într-un articol publicat de Adevărul.ro: Modificările la codul de Procedură Penală pe înțelesul tuturor. Care sunt consecințele

 

*sursa foto: Coteanu Dorin Mihaita, cont Facebook

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.