LPS are de anul acesta un profesor cu un palmares impresionant: fosta portăriță Tereza Tamaș-Pîslaru, vicecampioană mondială

de | 11/09/2018 | Educație, Local, Sport

Liceul cu Program Sportiv face o „achiziție” cu adevărat excepțională: fosta portăriță Tereza Tamaș-Pîslaru lasă în urmă o carieră sportivă impresionantă și de acum va șlefui talente ca profesor de sport și antrenor de handbal.

Din cauza unei accidentări am fost nevoită să mă las de handbal, deși nu voiam, nu acum, cred că mai puteam să joc câțiva ani, dar am ales să fiu tot aproape de handbal și am ales să-i învăț pe copii să joace handbal și să facă performanță și chiar nu-mi pare rău de decizia luată.

Tereza Tamaș-Pîslaru

Într-o întâlnire pe care a avut-o cu elevii colegiului Roman-Vodă în cadrul proiectului „Campionii României în școală, liceu și universitate”, derulat de Ministerul Tineretului și Sportului prin Direcțiile Județene de Sport și Tineret, Tereza Tamaș-Pîslaru declara că s-a apucat de handbal „dintr-o greșeală” și „dintr-o curiozitate”. Prima ei echipă de handbal a fost CSS Roman, au urmat FibrexNylon Săvinești, HC Zalău, CS Oltchim Râmnicu-Vâlcea, RK Zaječar și CSM Roman.

Tereza Tamas Pislaru 3617

 

Prin prisma rezultatelor obținute, noul profesor de sport al LPS este de netăgăduit un model veritabil pentru orice elev:

  • locul 2 la Campionatul Mondial din Rusia în 2005;
  • locul 1 la Campionatul European de tineret din Franța;
  • locul 1 la Campionatul European de junioare din Germania;
  • locul 1 la Campionatul European Universitar din Spania;
  • de 7 ori câștigătoare a Ligii Naționale Române;
  • de 3 ori câștigătoare a Cupei României;
  • de 2 ori câștigătoare a Ligii Naționale din Serbia;
  • de 2 ori câștigătoare a Cupei Serbiei;
  • câștigătoare a Winners’Cup în 2007;
  • câștigătoare a SuperCupei Romaniei în 2007;
  • câștigătoare a Champions Trophy.

Eu sper să fiu un exemplu, copii din ziua de azi nevoie de exemple, au nevoie să li se arate ce pot face, să nu-și mai irosească atât de mult timp în fața calculatorului sau cu telefoanele și să se îndrepte mai mult spre sport, pentru că se poate face o carieră frumoasă și prin sport.

Tereza Tamaș-Pîslaru

Articol scris de Gabriel Baciu

Fost realizator de programe, coordonator muzical și creator de reclame la Radio Nord-Est și Radio Terra; fost realizator de programe la CNS Roman; antreprenor în advertising și publicitate din 2003; membru fondator al săptămânalului Opinia Romașcană; consultant pentru comunicare, advertising și publicitate; grafician și dezvoltator site-uri web.

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.