Filiala Roman a partidului Uniunea Salvați România dezaprobă decizia conducerii Primăriei Municipiului Roman și a Consiliului de Administrație al Clubului Sportiv Municipal de a desființa echipele de handbal și fotbal ale clubului. Nu doar rezultatele slabe ale celor două echipe ar trebui să ne dea de gândit, ci și managementul defectuos care a făcut ca rezultatele bune din anii anteriori să dispară.
USR Roman nu își dorește cheltuirea banilor publici pentru rezultate sportive slabe, la fel cum condamnă risipirea banului public pentru orice alt tip de proiect, dar Primăria Municipiului Roman trebuie să ia măsuri în primul rând în cazul adevăraților responsabili pentru situația în care au ajuns cele două cluburi.
„Romanul are mare nevoie de sport, în primul rând pentru petrecerea timpului liber. În Roman nu există mare lucru de făcut când vine vorba de activități de timp liber. Cinematograf nu, sport nu, teatru foarte puțin din bunăvoința unor pasionați susținuți rareori și prea puțin de administrație, discoteci nu, clubul copiilor… nu mai e ce-a fost odată. Doar un șir lung de nenumărate «festivaluri ale cârnaților» organizate în centrul orașului, pe bani mulți și cu calitate puțină. Domnule primar, lăsați sportul romașcan în pace! Depolitizați conducerea clubului, recrutați jucători din pepinierele locale de sportivi ale LPS Roman, nu mai parazitați cantonamentele și deplasările echipelor, promovați mai mult activitațile echipelor în rândul tinerilor care ar putea găsi exemple de urmat printre jucători și mergeți la meciuri. Doar așa puteți susține echipele locale indiferent de rezultatul final.”
Radu Samson, președintele USR Roman
De asemenea, parlamentarul nemțean USR Iulian Bulai susține că desființarea celor două echipe nu este cea mai bună soluție la care poate apela în acest moment administrația publică locală.
Nu cred că desființarea echipelor este soluția optimă în acest moment, ci regândirea proiectului de management. Poate va fi un an mai slab, dar îngroparea celor două cluburi va face foarte dificilă, dacă nu imposibilă, reînființarea lor la un moment dat. Dacă vrea să taie din buget, domnul primar poate găsi alte cheltuieli, de exemplu tot felul de luminițe de sărbători și petreceri, dar să nu se atingă de sport. Domnule primar, nu vă atingeți de generații de copii și tineri, de profesori și antrenori, care au investit în dezvoltarea sportului romașcan. Cred că ar fi binevenită o nouă strategie de cheltuire a banului public, inclusiv în domeniul sportului, dar nu prin metoda ușoară, aceea de a pune cruce. Astăzi sportul, poate mâine cultura sau alte domenii de interes public, să nu aruncăm cu bani în stânga și în dreapta, dar când vine vorba de păstrarea unor tradiții să tragem zăvorul.
deputat Iulian Bulai
0 Comentarii