Municipiul Roman, reprezentat prin primarul Lucian – Ovidiu Micu, a semnat pe data de 29 octombrie 2018 contractul de finanțare pentru proiectul “Creșterea eficienței energetice în sectorul locuințelor din Municipiul Roman”, proiectul ce se derulează prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020.
În cadrul proiectului urmează a fi reabilitate șapte blocuri de locuințe, locatarii a 404 apartamente urmând a beneficia de îmbunătăţirea confortului termic interior, reducerea pierderilor de căldură şi a consumurilor energetice şi, implicit, de reducerea costurilor de întreţinere pentru încălzire.
Durata de implementare a Proiectului este de 23 luni (29 octombrie 2018 – 30 septembrie 2020) iar valoarea totală a proiectului este de 6.683.585,07 lei, din care:
- 3.257.189,08 lei – valoarea eligibilă nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională;
- 574.798,07 lei – valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul naţional;
- 2.554.658,10 lei – co-finanţarea eligibilă a Municipiului Roman;
- 296.939,82 lei – valoarea ne-eligibilă inclusiv TVA.
Care sunt cele șapte blocuri
- bulevardul Roman Mușat nr. 24: construit în 1978, regim de înălţime S+P+4E, nr. de apartamente 88;
- bulevardul Roman Mușat nr. 42: construit în 1975, regim de înălţime S+P+4E, nr. de apartamente 50;
- bulevardul Roman Mușat nr. 44: construit în 1978, regim de înălţime S+P+4E, nr. de apartamente 70;
- bulevardul Roman Mușat nr. 50: construit în 1978, regim de înălţime S+P+4E; nr. de apartamente 20;
- strada Libertății, nr. 14: construit în 1982, regim de înălţime S+P+M+8E, nr. de apartamente 105;
- strada Anton Pann nr. 28: construit în 1958, regim de înălţime S+P+3E, nr. de apartamente 34;
- strada Anton Pann nr. 31: construit în 1959, regim de înălţime S+P+3E; nr. de apartamente 37.
0 Comentarii