Site icon inRoman.ro

Monitorizare înRoman.ro: Ciprian Șerban, preocupat de scăderea natalității și infracțiunile sexuale

Ciprian Serban

Județul Neamț are 11 parlamentari: trei senatori și opt deputați. În Senatul României sunt Emilia Arcan (PSD), Dan Manoliu (PSD) și Eugen Țapu Nazare (PNL). În Camera Deputaților nemțenii sunt reprezentați de: Viorel Stan (PSD), Dănuț Andrușcă (PSD), Neculai Iftimie (PSD), Ciprian-Constantin Șerban (PSD), Alexandru Rotaru (PSD), Corneliu-Mugurel Cozmanciuc (PNL), Laurențiu-Dan Leoreanu (PNL), Iulian Bulai (USR). 
Ce au făcut aceștia în sesiunea parlamentară septembrie 2018 – decembrie 2018? înRoman.ro continuă analiza bazată pe cifre oficiale a activității fiecărui parlamentar, oferind o nouă sinteză a muncii realizate de reprezentanții noștri în Legislativul României

Ciprian Șerban, deputat PSD, este membru al Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice și face parte din grupurile parlamentare de prietenie cu Estonia, Turcia și Letonia. Începând cu februarie 2019, este vicelider al grupului PSD din Camera Deputaților.

Activitatea deputatului Ciprian Șerban în sesiunea parlamentară septembrie – decembrie 2018:

Printre propunerile legislative pe care le susține deputatul Șerban se numără și cea referitoarea la înființarea unui Registru national cu privire la autorii contravențiilor și a infracțiunilor sexuale. Acest registru ar urma să fie folosit de autorități pentru a verifica dacă o anumită persoană are recidivă în ceea ce privește contravențiile pentru fapte de natură sexuală. Cei aflați în baza de date nu ar putea să obțină posturi în anumite domenii, cum  ar fi educational, și ar fi obligați să anunțe autoritățile în cazul în care schimbă domiciliul sau pleacă de acasă pentru mai mult de 15 zile.

O altă inițiativă legislative susținută se referă la scăderea vârstei de pensionare la femei cu câte doi ani pentru fiecare copil născut – o măsură care, în opinia inițiatorilor, va duce la creșterea natalității.

Declarația de avere a lui Ciprian Șerban:

Cât ne costă pe noi, cetățenii, prezența lui Ciprian Șerban în Camera Deputaților?

Indemnizația netă a parlamentarului a fost, în luna decembrie 2018, de 10.003 lei. La indemnizație se adaugă o diurnă și decontarea cheltuielilor cu transportul și cazarea.

Ciprian Șerban are cabiente parlamentare în Piatra-Neamț, str. Republicii, nr. 17, și în Roznov, str. Tineretului, nr. 663.

Ce au făcut alți parlamentari în sesiunea septembrie – decembrie 2018:

Exit mobile version