Eram astăzi pe holurile Primăriei și m-am întâlnit cu unul dintre foștii mei profesori de matematică. Domnul Paloșanu mi-a fost întotdeauna drag. Avea un calm nespecific multor profesori de matematică, o vorbă domoală și un fel foarte părintesc de a se raporta la noi, elevii. Îmi aduc aminte cum venea la școală la cămașă și pantaloni la dungă, mai mereu serios dar fără a fi posac, iar cea mai dură vorbă pe care ne-o spunea era “hai să nu ne supărăm”. Nici măcar nu ridica tonul când spunea asta, mai degrabă era o voce gravă. Dar atunci, fiecare dintre noi știam că am sărit calul și ne potoleam. Domnul profesor Paloșanu era astăzi pe holul Primăriei în calitate de tată mândru: a mers cu fiica lui să ridice premiul oferit de administrația locală pentru că a obținut una din primele cinci medii la Bacalaureat din oraș. Zâmbetul lui vorbea suficient.

Ieri, înainte de ședința de Consiliu Local m-am întâlnit în sala Unirii cu Iulian Lazăr, unul dintre pompierii romașcani care nu mai știu numărul intervențiilor. Întâlnirile cu el (și colegii lui) sunt, de regulă, pe teren, la accidente, incendii și alte nenorociri. De data aceasta, Iulian Lazăr nu mai era specialistul stăpân pe sine și gata oricând de acțiune, ci tatăl emoționat și mândru de fiul său: Alexandru Lazăr a fost premiat înainte de ședința de Consiliu Local pentru rezultatele obținute la Evaluarea Națională. Înainte de premiere, ca un adevărat militar, tatăl Iulian i-a transmis fiului un “te iubesc” mai altfel: “trebuia să te fi îmbrăcat cu o cămașă, nu în tricou”. 

Toți elevii premiați ieri de administrația romașcană sunt fiii și fiicele unor părinți care, în astfel de momente, devin un pumn de emoții. Oameni în toată firea, părinții elevilor care au plecat către alte zări după ce au trecut de examenul maturității abia au reușit să lege câteva fraze. Așa e firesc să fie, orice părinte se hrănește spiritual cu bucuriile copiilor. Iar premierea copiilor ce excelează la un anume moment (la învățătură sau activități extrașcolare, dacă ne raportăm și la premiile oferite la Gala Educației) este, poate, cea mai bună investiție făcută cu banii romașcanilor pentru generația care vine după noi. Categoric mai bună decât plata unor vizite ale unor aleși sau consilieri prin țări de la care oricum nu învățăm (aproape) nimic.