Primăria a început procedura de expropriere pentru parcări

de | 05/12/2019 | Administrație, Local

Primăria Roman declanşează procedura de expropriere pentru cauză de utilitate publică a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrărilor de interes local ”Îmbunatațirea traficului Rutier -zona Smirodava, construire drum public acces bl.36A” și ”Dezvoltare Parcari de reședință Municipiul Roman Etapa I”, expropriator fiind municipiul Roman.

Acest anunț vine la câteva săptămâni de la o hotărâre de Consiliu Local (prin care consilierii au fost de acord cu procedura) adoptată într-o ședință în care una dintre persoanele ce urmează a fi expropriate a acuzat administrația locală că face acest demers în mod ilegal. Motivul acestei acuzații: persoana nu ar fi intrat în posesia terenului la care are dreptul întrucât terenul în cauză face obiectul unui dosar în lucru aflat la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților (ANRP). Consilierii locali au ascultat ce a zis proprietara, dar și argumentele juriștilor (dreptul de proprietate și intrarea în posesie nu sunt unul și același lucru) și au decis să fie de acord cu demararea procedurii.

Terenurile care vor fi expropriate sunt: 

  • teren în suprafața de 605mp, cu nr. cadastral 3771, CF 11175/N Roman, situat în Roman, str. Str. Smirodava nr.50 și
  • teren lotul 1 in suprafață de 77,00 mp și lotul 2 în suprafață de 83mp, loturi neinscrise in Cartea funciara, situate, in municipiul Roman, str. Bogdan Dragos nr. 81.

Valoarea despăgubirilor pentru imobilele supuse exproprierii este stabilită în baza rapoartelor de evaluare intocmite de evaluatorul ANEVAR Stejar Romică, rapoarte însuşite de consiliul local. Cu această ocazie, anunţăm titularii dreptului de proprietate ai imobilelor supuse exproprierii că în termen de 20 de zile calendaristice de la data notificării pot depune la registratura instituţiei cereri pentru plata despăgubirilor.

anunț procedură expropriere

Pentru toate cele trei terenuri, suma stabilită ca despăgubire este de 8.500 de euro. 

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.