Mușatinii pleacă în caravane educaționale. Ce planuri mai au pentru 2020

de | 20/01/2020 | Educație, Local, Social

Asociația Mușatinii începe un nou proiect dedicat mediului rural. Două caravane educaționale vor ajunge prin satele din zona Romanului și vor aduce în fața elevilor specialiști din diverse domenii, care vor sta în fața elevilor și vor răspunde întrebărilor acestora. Scopul acestui proiect – realizat ca follow-up la Camp Kennedy/Camp Kennedy Rural și derulat de American Councils for International Education Romania, cu sprijinul Ambasadei SUA la Bucuresti – este acela de a oferi tinerilor îndrumare și a-i încuraja să nu abandoneze școala și să creadă în viitorul și utilitatea lor în cadrul comunității din care fac parte.

Luni, 20 ianuarie, la Pâncești, la Școala Gimnazială ”Vlad Dănulescu” va fi Caravana Cunoașterii. Următorul eveniment va fi ”Caravana toleranței”, care va derula seminarii de informare pe teme precum asumarea identității și provocările din mediul şcolar, şi social pentru romi, va purta dialoguri cu liceeni români și va realiza momente artistice.

Aceasta nu este, însă, prima acțiune din 2020 a Mușatinilor.

Anul 2020 a început în forță. Înainte de a începe semestrul, am fost în tabăra educațională ”Acasă la zimbri”. Este una de tradiție pentru noi: 10 copii proveniți din centre maternale, mediul rural, centre de zi lucrează alături de maestrul Cornel Varnaiote pentru a-și descoperi calitățile artistice, a-și îmbunătăți scrisul și nu numai. În plus, tabăra le oferă posibilitatea de a descoperi potențialul uman, natural, cultural, educațional al zonei. Paleta de acțiuni este una foarte diversă: ateliere de lucru, excursii educaționale, mișcare în aer liber.

prof. Ovidiu Albert, președinte Asociația „Mușatinii” Roman

Între timp, centrul de zi “Calistrat Hogaș”, de la școala cu același nume, și-a redeschis porțile. 

Îi invit să ni se alăture pe toți cei interesați să se implice în schimbarea destinului unor copii. Participarea poate varia de la susținerea financiară pe platforma ”Bursa Binelui”până la implicarea în activități de tip after-school în intervalul orar 14-16, de luni până joi.

prof. Ovidiu Albert, președinte Asociația „Mușatinii” Roman

Toate aceste proiecte vin după un an 2019 plin, cu mii de ore de voluntariat și zeci de activități. Câteva repere: voluntariat în centrele de zi (”Murialdo”, ”Iubire și Speranță”); acțiuni de promovare a sportului în aer liber (”Bucurie în Mișcare”, participarea la Maratonul Internațional Brașov; Hășmaș Maraton ș.a.); protejarea naturii (”Lets do it, Romania!”, acțiuni de împădurire); promovarea lecturii în rândul copiilor și adolescenților (”Cartea Vie”); flashmob-uri, campanii împotriva violenței domestice; inaugurarea Centrului Comunitar de Resurse pentru Voluntariat la Biblioteca Municipală ”George Radu Melidon”; ”Caravana copilăriei” dedicată învățării prin intermediul jocurilor și care s-a derulat în sate izolate din Neamț, Bacău, Vaslui; ”; continuarea programului de dezvoltare personală The Duke of Edinburgh’s International Award România;  taberele educaționale de la Vânători, Neamț (artă grafică, pictură, natură); Nifon, Neamț (arheologie, natură), Slava Rusă, Tulcea (arheologie, istorie, natură). Elementul de noutate absolută a fost redeschiderea Centrului de Zi ”Calistrat Hogaș” (în cadrul școlii cu acelși nume, unde activează 30 de voluntari pentru a sprijini 18 copii proveniți din diverse medii sociale).

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.