Având în vedere încetarea stării de urgență pe teritoriul României, Casa Județeană de Pensii Neamț anunță reluarea activității de Relații cu publicul cu respectarea distanțării sociale și a purtării obligatorii a măștii de protecție. Persoanele cu simptome specifice afecțiunilor respiratorii sau febră sunt rugate să evite prezentarea la sediile Casei Județene de Pensii Neamț din Piatra Neamț și Roman.
Totodată, instituția recomandă și susține, în continuare, opțiunea pentru transmiterea prin intermediul serviciilor poștale a dosarelor de pensie, a solicitărilor de recalculare și altor documente, menționând pe cerere numărul de telefon/adresa de e-mail, necesar pentru comunicările ulterioare.
Programul de Relații cu Publicul la sediul Casei Județene de Pensii Neamț se va desfășura zilnic între orele 8³º – 13ºº.
În perioada imediat următoare relațiile cu publicul vor fi orientate, în special, pentru depunerea dosarelor de pensionare și depunerea documentelor pentru acordarea ajutorului deces. Pentru celelate solicitări, se recomandă ca acestea să fie efectuate prin e-mail sau prin intermediul serviciilor poștale. Răspunsurile la solicitările depuse vor fi comunicate tot prin poștă sau e-mail, în funcție de solicitări.
Ce trebuie să conțină un dosar de pensionare
Dosarele de pensionare trebuie să cuprindă:
- cererea tip a solicitantului,
- carnetul de muncă și adeverințele emise în completare – în original,
- documentele de stare civilă – după caz (carte de identitate, certificat de naștere, certificat de căsătorie) vor fi transmise în copie .
Pentru solicitanții de ajutoare de deces facem următoarele mențiuni:
- solicitările prin poștă sau email vor fi acceptate în continuare, urmând ca plata acestora să se facă prin poștă sau în conturile bancare indicate;
- plata prin casierie se poate efectua numai în cazuri deosebite și în situația în care solicitantul prezintă toate documentele necesare în original.
Pentru cazuri urgente care nu suportă amânare, persoanele care solicită audiență se vor înscrie telefonic la numărul: 0233.214501, int.130, specificând: numele, prenumele, numărul dosarului de pensie / numărul de înregistrare al cererii, numărul de telefon de contact, precum și motivele audienței. Ulterior, solicitantul va fi contactat telefonic pentru acordarea de relații. De asemenea, se pot solicita informații la orice număr de telefon afișat pe site-ul instituției: www.pensiineamt.ro
Casa Județeană de Pensii Neamț – date de contact ACTUALIZATE
Pentru operațiunea de înregistrare a cererilor de deschidere a drepturilor de pensie la nivelul Casei Județene de Pensii Neamț sunt alocate următoarele numere de telefon și e-mailuri:
- pentru deschidere de drepturi de pensii naționale: tel. 0233/214501, int.210, e-mail: ghiseu.stabiliri@cnpp.ro;
- pentru deschidere de drepturi de pensii comunitare: tel.0233/214501, int.215, e-mail: neamt.pi@cnpp.ro.
Pentru ajutorul de deces acordat în cazul decesului unui pensionar sau unui membru de familie al acestuia – cererea, însoțită de documentele doveditoare se poate transmite:
- Prin intermediul serviciilor poștale – Casa Județeană de Pensii Neamț -Piatra Neamț, str. Calistrat Hogaș, nr.24, județul Neamț;
- Scanat la următoarea adresă de e-mail: ajutoare deces pensionari – ghiseu.plati@cnpp.ro, tel.contact – 0233210341;
Pentru ajutorul de deces acordat în cazul decesului unui asigurat sau unui membru de familie al acestuia – cererea, însoțită de documentele doveditoare se poate transmite:
- Prin intermediul serviciilor poștale –Casa Județeană de Pensii Neamț -Piatra Neamț, str. Calistrat Hogaș, nr.24, județul Neamț;
- Scanat la adresa de e-mail: ajutoare deces asigurați – contributii.neamt@cnpp.ro , tel.contact – 0233215074.
Cererea de eliberare a notificării calităţii de neasigurat în sistemul de securitate socială din România, necesară desfăşurării activităţilor cu caracter sezonier în Germania, însoţită de copia actului de identitate, certficat de căsătorie, procură (unde este cazul), precum şi copii ale documentelor care atestă încetarea raportului de muncă din România şi ale documentelor care atestă desfăşurarea activităţii în Germania pot fi transmise prin poştă sau pe e-mail: irina.cadar@cnpp.ro.
Cererea de eliberare a adeverinţei de stagiu – însoţită de copia actului de identitate şi procură (unde este cazul) poate fi transmisă prin poștă sau pe e-mail: stagii.neamt@cnpp.ro sau gabriela.corfu@cnpp.ro.
Informaţii necesare privind înregistrarea/încetarea contractului de asigurare socială, modificarea venitului asigurat, achitarea contribuţiei de asigurări sociale, precum și orice alte informații suplimentare, pot fi furnizate telefonic – 0233215074, prin poștă sau prin solicitări la adresele de e-mail: contributii.neamt@cnpp.ro sau irina.cadar@cnpp.ro.
Plata contribuţiilor de asigurări sociale aferente contractelor de asigurare se va efectua în continuare în contul de virament: RO81TREZ49122210304xxxxx, deschis la Trezoreria Neamţ, Beneficiar: CASA JUDETEANA DE PENSII NEAMT, Cod fiscal: 13598004.
0 Comentarii