Elevii rromi au rezervate locurile pentru admiterea în licee și școli profesionale și așa vor avea și elevii cu cerințe educaționale speciale, începând din această vară. Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a decis, încă din luna februarie, că elevii cu CES trebuie să beneficieze de locuri speciale atât pentru această formă de învățământ cât și în universități.
Perioada de înscriere și repartizare în învățământul liceal și profesional a fost deja cuprinsă în calendarul admiterii publicat de Ministerul Educației și Cercetării încă din 25 mai. După cum arată calendarul pe 4 și 5 iulie va avea loc repartizarea computerizată a elevilor de etnie rromă într-o sesiune distinctă, în ordinea descrescătoare a mediei de admitere și pe baza opțiunilor completate pe fișa de înscriere iar elevii cu CES vor fi repartizați în zilele de 2 și 3 iulie prin aceeași procedură. Până acum elevii rromi erau repartizați în ședință publică.
Pentru anul școlar 2020-2021, 44 de locuri sunt destinate elevilor de etnie rromă la liceu și 24 în școlile profesionale în Roman și zona municipiului.
Elevii cu CES din județul Neamț, absolvenți de clasa a VIII-a au la dispoziție 59 de locuri pe județ, dintre care 16 sunt la licee din Roman și zonă. După cum arată lista publicată de ISJ Neamț, Colegiul Național „Roman Vodă” are rezervate 9 locuri pentru elevii cu CES, Liceul Tehnologic „Vasile Sav” Roman are 3 locuri iar Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri” Săbăoani, 4 locuri. Este primul an în care elevii cu cerințe educaționale speciale au locuri rezervate în învățământul liceal.
0 Comentarii