Întotdeauna i-am simțit aproape pe cititorii noștri, dar în perioada pandemiei s-a creat o conexiune invizibilă mai puternică, deoarece au găsit elucidate în articolele ziarului nostru nemulțumirile lor, nedumeririle cu privire la anumite situații prezentate de autorități. Situația de urgență a creat alte bariere între instituțiile statului și cetățeni. În perioada aceasta i-am simțit mai aproape de noi, iar noi am încercat să le răspundem prin a scrie materiale care să îi informeze corect, care să îi îndrume și care să facă lumină în probemele cu care s-au confruntat.
Cititorii au simțit că doar printr-o abordare obiectivă a problemelor pot fi informați corect, neîncrederea lor în autorități a crescut de la o zi la alta prin felul cum au fost tratați de acestea, prin informațiile – puține, trunchiate – pe care le-au primit de la ele și care, nu de puține ori, nu au corespuns cu realitatea.
Sesizări despre activitatea unor instituții din oraș am primit de-a lungul timpului, însă pe perioada pandemiei acestea au crescut ca număr – dacă înainte aveam si zile în care nu primeam sesizări, în această perioadă am fost contactați inclusiv în weekend, în special cele legate de condițiile și de activitatea din Spitalul Municipal de Urgență Roman, faptul că persoane care erau contacți direcți ai unor pacienți pozitivi nu respectau izolarea sau că regulile nu se respectau în anumite situații specfice. Oamenii au simțit nevoia să fie informați corect, să li se facă dreptate, să fie cineva de partea lor pentru că distanțarea socială a fost resimțită și în experiențele pe care ei le-au avut cu instituțiile statului.
În munca noastră întâlnim tot felul de obstacole, uneori, poate, avem tentația de a renunța; mai ales când observâm cât de ușor au pătruns teoriile conspirației sau când autoritățile au început să folosească situația de urgență pentru a nu mai comunica cu presa. Dar ceea ce ne motivează să mergem până la capăt este mulțumirea cetățenilor care au încredere în noi, care au simțit pe pielea lor că, dacă sunt ascunse, problemele reale nu vor fi rezolvate niciodată, că trebuie să fie tratați corect, cu respect, pentru că fiecare cetățean are și drepturi, nu numai obligații față de instituțiile statului.
Suntem convinși că prin activitatea noastră am venit în sprijinul cetățenilor (mai mulți bani pentru spitalul din localitate, aducerea la cunoștința DSP a unor situații specifice, ajutor oferit firmelor care au donat pentru matariale sanitare) și, cu orice risc, am reușit să găsim răspunsuri care să îi ajute în problemele cu care s-au confruntat, în deosebi în această perioadă critică pentru toată lumea, plină de incertitudini, în care avem nevoie de informații corecte mai mult decât oricând.
0 Comentarii