Viitorul dezvoltării României depinde foarte mult de educația viitoarelor generații. Importanța acestui aspect nu poate fi ignorată sau lăsată la capitolul ”și altele”. Partidul Național Liberal susține dezvoltarea permanentă a acestui domeniu, în care sunt implicați dascălii, elevii și părinții.
Partidul Național Liberal, prin programul de guvernare pe următorii 4 ani, propune un sistem de educație și formare profesională adecvat care să furnizeze acele competențe și aptitudini solicitate pe o piață a muncii dinamică.
Experiența vastă pe care o am în domeniul Educației mi-a arătat că este foarte important să existe o colaborare între factorii decidenți și cei care lucrează, efectiv, cu elevii. Să existe condiții adecvate, dialog și deschidere pentru a-i pregăti pe copiii noștri pentru viitor, pentru viață. Propunerile PNL vin să acopere aceste nevoi.
Grigoruță Oniciuc – candidat PNL Neamț la alegerile parlamentare
Ce ne propunem:
Investițiile în infrastructură (creșe, grădinițe, școli primare și gimnaziale, licee, școli profesionale, universități) – construcții, extinderi, modernizări și alte investiții de capital, vor fi completate de intervenții în scăderea părăsirii timpurii a școlii, prin măsuri de companiament adaptate nevoilor elevilor și studenților. E nevoie să creștem accesul la educație de calitate, în special pentru elevii și studenții proveniți din grupuri dezavantajate.
Pentru a răspunde în mod coerent dinamicii pieței muncii, vom urmări adaptarea ofertei de educație și formare profesională la provocările curente, inclusiv în ceea ce privește digitalizarea, cu accent pe competențele cadrelor didactice și furnizarea suportului necesar pentru dezvoltarea și evaluarea competențelor-cheie ale elevilor (în mod particular a competențelor digitale și antreprenoriale). În dezvoltarea proiectelor ne vom preocupa de asigurarea resurselor materiale adecvate și a serviciilor de suport socio-educațional, inclusiv în comunitățile marginalizate.
Creșterea accesibilității, atractivității și calității învățământului profesional și tehnic și relația cu dinamica pieței muncii reprezintă o prioritate, iar măsurile vizează încurajarea parteneriatelor cu operatorii economici, asigurarea calității programelor de pregătire practică ale elevilor, asigurarea standardelor de dotare a „atelierelor școală”, cu mijloace didactice și echipamente, în concordanță cu nevoile competențelor cerute de piața muncii.
Participarea la educație de la cele mai fragede vârste și prevenirea abandonului școlar – în special pentru grupurile dezavantajate – vor fi abordate prin asigurarea unor programe moderne și dotări adecvate la nivelul unităților antepreșcolare și preșcolare, înființarea/extinderea serviciilor complementare pentru copii, programe de informare, consiliere și educație parentală, extinderea programelor after-school și de educație remedială, consiliere, activități recreaționale, formarea profesorilor și adaptarea metodelor de predare la nevoile copiilor, servicii suport pentru prevenirea părăsirii timpurii a școlii.
INVESTIM ÎN EDUCAȚIE
- 2500 de creșe, grădinițe și școli – construcții noi și reabilitări;
- 40 de campusuri școlare și 30 de cămine studențești;
- Conectarea la internet a tuturor școlilor până în anul școlar 2022-2023;
- Promovarea integrității și eticii prin realizarea unui Registru Unic Național Integrat al Diplomelor și Actelor de Studiu;
- Extinderea rețelei de creșe în sistemul public, astfel încât rata de cuprindere a copiilor cu vârste între 0-3 ani să crească de până la de trei ori până în anul 2025;
- Generalizarea treptată a cuprinderii copiilor de 5, 4 și 3 ani în învățământul preșcolar, până în anul 2025;
- Generalizarea și creșterea calității programelor afterschool în unitățile de stat;
- Generalizarea etapizată a programului de asigurare a unei mese calde în școli pentru toți copiii din medii defavorizate;
- Sprijin financiar pentru studenți prin stabilirea unui cuantum minim al burselor;
- Evaluarea și reforma școlilor doctorale.
Fără o educație solidă, nu vom putea completa procesul de dezvoltare a județului Neamț.
Elena Preda, candidat PNL Neamț la alegerile parlamentare, susține că, fără educație, o țară nu poate garanta nici sănătatea, nici securitatea și nici prosperitatea.
România Educată este indispensabilă unei Românii puternice și prospere. România trebuie să fie țara în care fiecare își găsește șansa de a-și îndeplini potențialul, plecând de la accesul echitabil la o educație de calitate. Programul de guvernare PNL își propune să demareze implementarea viziunii dezvoltate în cadrul Programului Național „România Educată” propus de Președintele României. Pentru operaționalizarea acestei viziuni, Guvernul va susține creșteri graduale, până în anul 2024, pentru finanțarea educației, de până la 18% din bugetul național (6% din PIB) și de până la 3% din bugetul național (1% din PIB) pentru finanțarea publică a cercetării.
Elena Preda
Sunt prioritare următoarele obiective cu rol de reglementare a sistemului:
- Revizuirea cadrului normativ național pentru a oferi coerență, predictibilitate și stabilitate sistemului, fiind nevoie în primul rând de o nouă Lege a educației, dar și de un nou cadru legislativ adecvat care să încurajeze activitatea de cercetare și inovare;
- Reforma carierei didactice. Regândirea și flexibilizarea formării inițiale pe baze solide, mai ales prin activități practice la clasă, sub îndrumarea unor mentori cu experiență, dar și modele de bună practică din țară și din străinătate (formarea continuă se va corela cu nevoile de la nivel național și comunitar).
- Politici meritocratice de salarizare. Schimbarea modului de evoluție în carieră și diversificarea profilurilor profesionale, în ideea stimulării abordărilor transdisciplinare;
- Regândirea și profesionalizarea guvernanței sistemului de educație în concordanță cu reforma administrației publice;
- Crearea unui sistem coerent de evaluare a sistemului de educație, atât la nivel central, cât și local și corelarea cu sistemul de finanțare;
- Digitalizarea procesului educațional și interconectarea bazelor de date, atât la nivel de sistem educațional, cât și în raport cu alte domenii, pentru a permite abordări integrate: Wi-Fi Campus pentru toate școlile și universitățile de stat din România + Biblioteca Virtuală + îmbunătățirea competențelor digitale atât pentru elevi, cât și pentru profesori;
- Programe de incluziune socială și garantarea de șanse egale la educație pentru reducerea părăsirii timpurii a școlii și a analfabetismului funcțional;
- Crearea unor rute complete pentru profilurile teoretic, profesional și vocațional, care să includă toate nivelurile de calificare. Învățământul profesional redevine un nod esențial al legăturii educației cu piața muncii, nemaifiind considerat o opțiune negativă a candidaților;
- Profesionalizarea managementului unităților și instituțiilor de învățământ, astfel încât să se asigure stabilitatea, coerența și competența în procesul de conducere a acestora;
- Regândirea infrastructurii educaționale și de cercetare, pe baza tendințelor demografice, migratorii și socio-economice, pentru a reduce decalajele și a crește performanța sistemului de educație și cercetare.
Acest articol este un advertorial
0 Comentarii