înRoman.ro, în parteneriat cu Protopopiatul Roman, lansează o campanie de prezentare a bisericilor din municipiul Roman. Campania ”Bisericile noastre, moștenire de la strămoși” este lansată pe 1 septembrie, dată la care se sărbătorește începerea unui nou an bisericesc. În cadrul acestei campanii, înRoman.ro va pune în lumină istoricul fiecărei biserici din muncipiu, pentru că lăcașurile de cult în care mulți dintre noi au fost botezați, și-au unit destinele sau merg cu regularitate au avut, de-a lungul veacurilor, o contribuție majoră în viața comunității, fiind loc de vindecare sufletească, de tămăduire trupească, dar și de învățătură pentru generații ale străbunicilor noștri.

Biserica Armenească din centrul orașului veghează viața romașcanilor de mai bine de patru secole. Lăcașul de cult a fost construit la 1609, ctitorul principal fiind un anume boier Agopșa, într-o perioadă în care Romanul însemna acasă pentru o comunitate importantă de armeni. Prima biserică atestată documentar, cea de la 1609, a fost construită în formă de navă, dar istoricii de la acea vreme spun că armenii erau la Roman încă de la începutul anilor 1300 și că, de fapt, prima biserică armenească din  aceste locuri a fost din lemn, fiind cumpărată de la sași la 1335.

După ce au ridicat biserica de piatră și cărămidă de la 1609, armenii s-au hrănit sufletește în lăcașul de cult din mijlocul comunității timp de două secole. La 1830, armenii înfrumusețează biserica cu icoane și cu actuala catapeteasmă, inclusiv icoana Maicii Domnului, care se ridică de la masa din altar. La scurt timp, adică în perioada 1864 – 1868, biseria a suferit ample lucrări de consolidare și extindere, în urma cărora a căpătat actuala formă de cruce. Boierii armeni Simionescu și Solomon au vrut să facă din Biserica Armenească o bijuterie arhitecturală și au reușit. Odată cu construirea turnului-clopotniță, clădirea a devenit una dintre cele mai înalte din Roman, la concurență cu turnul Episcopiei. Ctitorii l-au însărcinat cu modernizarea bisericii pe arhitectul german Johann Brandel, cel care a fost angajat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza pentru construirea palatului de la Ruginoasa.

Iar amprenta arhitectului neamț se vede și azi: arce comune cu cele ale biseicilor apusene, în chei de boltă, și rozete din piatră în același stil. ”Tot ce s-a făcut la această biserică s-a făcut cu bun gust și cu respect față de ce însemna lăcașul de cult. Biserica este rezistentă la cutremur datorită faptului că este foarte solidă, sunt ziduri care chiar și de trei metri lățime. În plus, fiecare lucru are utilitatea sa, nimic nu este făcut la întâmplare. Baptiseriul este făcut din marmură și are o conductă ce duce până la un bazin care este sub nivelul fundației clădirii. Aceasta arată respectul pentru biserică, pentru credință. Apa de botez este sfințită, botezul este una dintre cele șapte sfinte taine, iar oamenii de la acea vreme s-au gândit la toate aspectele”, spune preotul Ionel Doru, parohul bisericii ”Coborârea Sfântului Duh”.

Biserica Armenească a rămas un important punct de reper și la începutul secolului al XX-lea. ”La 1910, Primăria Roman a cumpărat un ceas mecanic din Austria și l-a montat pe turnul-clopotniță. A fost o acțiune de interes comun, fiindcă pe atunci nu avea toată lumea ceas, iar clădirile nu erau înalte, deci turnul bisericii era un punct important în oraș, fiind, aici, în zona centrală”. După ce comunismul a devenit o realitate a istoriei românești, biserica a fost închisă și așa a rămas zeci de ani. ”După cutremurul din 1977, reprezentanții de la acea vreme a Episcopiei Romanuui s-au gândit că nu pot lăsa o clădire așa frumoasă să se deterioreze. Au luat legătura cu reprezentanții armenilor și au propus preluarea bisericii. Acordul a fost semnat în anul 1980, dar sub pretextul că se va face aici un depozit de carte, nu că se va sluji, comuniștii nu ar fi permis așa ceva. După ce a fost semnat acordul, în anul 1980, au fost demarate lucrări de consolidare. Prima slujbă s-a ținut după 1990, când am fost repartizat aici. Inițial, biserica Armenească a avut rolul de paraclis de slujire și practică liturgică pentru elevii de la seminar”, explică Ionel Doru.

Următoarele lucrări la acest imobil s-au făcut în perioada 1997 – 1998 și, mai târziu, în 2009, când s-a reabilitat fațada și s-a pus foiță de aur pe catapeteasmă și picturile murale. În plus, s-au făcut injecții cu lapte de ciment în anumite fisuri. Spre surprinderea tuturor, în fisuri a intrat o cantitate cu mult mai mică de compoziție decât s-au așteptat specialiștii, semn că întreaga construcție era mult mai solidă decât estimările. Tot atunci, Ministerul Culturii a recomandat ca biserica să aibă o culoare cărămizie, așa cum era în vechime. Până în 2014, în biserică au fost și mai multe icoane vechi, din jurul anilor 1800 (cea mai veche fiind de la 1797). Cele 22 de icoane au fost luate de Arhiepiscopia Armenilor din România și duse la București, unde au fost expuse la sediul Arhiepiscopiei. Acum, pereții au fost împodobiți cu alte icoane, pictate de un artist local.

La această biserică, spre deosebire de altele, credincioșii găsesc aceeași echipă de preoți de mai bine de două decenii. Ionel Doru a fost trimis la biserica ”Sfântul Duh” în 1991, imediat după Revoluție, ”să facă ascultare”. ”Mi-a fost greu la început, era un necunoscut și eu petrecusem, până atunci, cinci ani foarte frumoși la Averești. Dar am făcut ascultare și am venit aici. Când am ajuns, era o biserică părăsită, pe acoperișul căreia creștea un copac, literalmente, fără nicio exagerare. Avea toate geamurile sparte, copiii care locuiau în zonă făceau concurs: cine aruncă piatra cât mai aproape de punctul ochit. După ce am început să slujesc, niciun copil nu a mai aruncat cu pietre în biserică. Și, tot din 1991 nu cred că există liturghie la care să nu vină cineva de la Averești, fiindcă am fost foarte uniți”, povestește preotul Ionel Doru. Trei ani a slujit singur preotul Doru, până i-a fost trimis ajutor. În 1994 a venit, ca preot slujitor, Maricel Onofrei. „Ce v-a plăcut prima dată când ați venit aici?” ”Nu i-a plăcut nimic, de aceea am dat cu var și am făcut curățenie”, spune, râzând, preotul Doru. ”Cel mai mult mi-a plăcut icoana Maicii Domnului din altar, este unicat. Și faptul că ușile împărătești, catapeteasma, sunt mult mai sus decât restul bisericii și preotul poate fi văzut de toți credincioșii”, zice preotul Onofrei. De atunci, cei doi preoți au făcut echipă împreună și au desfășurat activități dintre cele mai diverse. Au fost printre primii preoți care au făcut de Crăciun coruri de peste 100 de copii, cu brad în biserică și cadouri pentru colindători; au găzduit o filială a ASCOR (Asociația Studenților Creștin Ortodocși Români) și au făcut primul revelion la biserică. În timp, generațiile s-au schimbat și, de asemenea, s-au schimbat și nevoile. ”Avem o cantină la care mănâncă aproximativ 30 de copii în fiecare sâmbătă și duminică. Datorită credincioșilor de aici sau din altă parte, acești copii primesc și haine, rechizite și alte lucruri de care au nevoie. Mi-aș dori să facem mai multe activități pentru tineri, bolnavi și bătrâni, măcar câte una pe lună. Sunt multe acțiuni pe care dorim să le facem, multe altele pe care le-am făcut, dar nu ne-am lăudat cu ele.”