Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Săbăoani au depistat marți, 18 iulie, pe strada Vasile Alecsandri din satul Simioneşti, un tânăr de 20 de ani pe numele căruia Judecătoria Roman a emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. Cel în cauză a fost condamnat la patru ani şi șapte luni de închisoare pentru comiterea infracţiunii de lipsirea de libertate în mod ilegal.
În fapt, în noaptea de 29 spre 30 noiembrie 2016, tânărul împreună cu o altă persoană, după ce au consumat băuturi alcoolice la două baruri de pe raza localităţii Săbăoani, au pătruns fără drept în locuința persoanei vătămate, pe care au forțat-o să meargă până în localitatea Simioneşti la locuinţa unuia dintre agresori, unde a fost ținută contra voinței sale câteva zile.
Tânărul a fost reținut și escortat la Penitenciarul Bacău, pentru a fi încarcerat.
0 Comentarii