Reprezentanții USR susțin că majorarea de taxe și impozite de la Roman, care a fost adoptată de consilierii locali în ultima ședință din 2017 a legislativului local, a fost votată fără respectarea legislației în vigoare.
În sesizarea pe care președintele USR Neamț, Radu Samson, a trimis-o către Consiliul Local se spune că „adoptarea actului administrativ s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 52/2003 republicată, privind transparența decizională în administrația publică.”
Este vorba despre faptul că proiectul e datat cu doar o zi înainte de votul din planul Consiliului Local, iar legea cere o consultare de 30 de zile. Consilierii PSD nu au vrut să participe la votul pe acest proiect, ei susținând că au primit prea târziu proiectul de hotărâre și că, în ciuda unor modificări fiscale, Primăria Roman nu risca să rămână fără bani.
La momentul redactării acestei știri primarul Lucian Micu se afla în întâlnire de lucru pentru dezbaterea bugetului orașului, iar secretarul municipiului, Gheorghe Carnariu, nu a putut oferi un punct de vedere întrucât nu se afla la serviciu din cauza unui deces în familie.
0 Comentarii