Analiză NextSpace: Cum s-a modificat poluarea în Roman în perioada de izolare

de | 08/05/2020 | Sănătate, Local, Social

Grupul de inițiativă civică NextSpace a realizat o analiză a modului în care perioada de restricții și izolare a influențat nivelul de poluare din județul Neamț. Analiza s-a axat pe informațiile furnizate de cele trei stații de măsurare a calității aerului din județul Neamț, iar perioada-reper a analizei NextSpace a fost cea din 2019.

Pentru analiză au fost utilizate informațiile publice puse la dispoziție de autorități prin cele trei stații de măsurare a calității aerului din județ, de la Piatra Neamț (NT 1), Roman (NT 2) și Tașca (NT 3). Perioadele de comparație au fost 26.02.2020 – 30.04.2020 vs 26.02.2019 – 30.04.2019. Ziua de 26 februarie a fost aleasă ca reper, fiind data la care s-a înregistrat primul caz de coronavirus în România. Analiza s-a făcut pentru fiecare stație de măsurare în parte, astfel încât comparația 2019 – 2020 să fie relevantă pentru locuitorii din localitățile aferente. 

analiza NextSpace cu privire la poluare

Din măsurătorile realizate la stația de la Roman, reiese că doar o parte dintre poluanții atmosferici au înregistrat valori mai mici anul acesta față de perioada similară din 2019.

Monitorizarea de la Roman expune o situație diferită decât cea înregistrată la stația din Piatra Neamț. Dacă monoxidul de carbon (CO), dioxidul de azot (NO2) și particulele PM 10 au înregistrat scăderi în 2020 față de 2019, valorile altor doi poluanți atmosferici au crescut: ozonul (O3), respectiv dioxidul de sulf (SO2). conform specialiștilor, pericolul pentru sănătate există: „expunerea la o concentrație redusă de dioxid de sulf, pe termen lung poate avea ca efect infecții ale tractului respirator. Dioxidul de sulf poate potența efectele periculoase ale ozonului”.

analiza NextSpace

Concluziile NextSpace după analiza informațiilor din județ și care este situația la Piatra Neamț și în zona Bicaz puteți afla de aici: COVID-19 și poluarea în județul Neamț. Cum sunt afectați nemțenii.

poluare statia NT2 4 1

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.