Consiliul Local (CL) s-a întâlnit astăzi în ședință de îndată, pe ordinea de zi fiind cinci proiecte de hotărâre, dar lucrurile nu au mers deloc așa cum mergeau în mandatul anterior.
Încă de la începutul ședinței, Leonard Achiriloaei, în calitate de inițiator, a cerut retragerea unui proiect de pe ordinea de zi, proiect prin care se actualiza devizul general și se mărea contribuția de la bugetul local pentru obiectivul de investiție “Construire locuințe sociale în municipiul Roman, strada Islazului”. Proiectul a stârnit discuții în comisii, consilierii locali Ionuț Corbu și Teodora Baciu cerând explicații privind destinația neclară a celor în jur de 500.000 lei ce reprezentau majorarea contribuției municipalității.
Discuții a trezit și proiectul de hotărâre prin care se revoca Hotărârea Consiliului Local (HCL) al municipiului Roman nr. 129 din 26.06.2020, acea hotărâre prin care Consiliul Local a încercat să-l “albească” pe fostul primar Lucian Micu, găsit incompatibil de Agenția Națională de Integritate și condamnat definitiv. Între timp, prefectura a atacat în instanță hotărârea, pe data de 14 decembrie urmând a avea loc ultimul termen din proces.
Consilierul PSD George Bălan a cerut retragerea proiectului de pe ordinea de zi, numai că ordinea de zi fusese deja aprobată, inclusiv de el, a începutul ședinței. Având în vedere că George Bălan nu e la primul mandat ar fi trebuit să știe asta.
Consilierul USR PLUS Ionuț Corbu a cerut lămuriri cu privire la oportunitatea inițierii acestui proiect de la Camelia Rusu, șefa direcției juridice a primăriei, aceasta răspunzând că HCL 129/2020 ar trebui revocată de CL ca să nu o anuleze instanța.
S-a trecut la vot iar consilierii PSD au votat cot la cot cu cei PNL, inclusiv George Bălan, care tocmai ceruse retragerea de pe ordinea de zi, și toți acei consilieri locali care anterior au votat HCL 129/2020. Având numărul necesar de voturi, proiectul de hotărâre a fost aprobat și, ca urmare a acestui lucru, instanța se va trezi luni că obiectul cauzei a dispărut și nu mai are ce judeca.
Nici ultimul proiect de pe ordinea de zi nu a trecut ușor de votul consilierilor, angajați ai primăriei fiind nevoiți să răspundă la mai multe întrebări privind cheltuirea banului public. Teodora Baciu , consilierul Partidului Împreună Pentru Moldova, a cerut în plen ca toate proiectele de hotărâre să fie însoțite de documente justificative pentru ca votul să se dea în deplină cunoștință de cauză.
Totodată a cerut ca suma de 50.000 lei, alocată pentru transportul public local, să fie redirecționată, pentru că la începutul anului s-a alocat peste 1.000.000 lei, cu 300.000 mai mult ca în anul anterior, iar anul acesta transportul în comun nu a funcționat o perioadă de timp din cauza pandemiei. Amendamentul a fost votat doar de patru consilieri, iar proiectul a fost aprobat cu doar două abțineri, cele ale consilierilor locali ÎPM Teodora Baciu și Bogdan Roman.
Chiar dacă până la urmă toate proiectele au fost aprobate, spre deosebire de ședințele de CL din mandatul anterior, care erau un fel de probă de vot-viteză, cea de astăzi a dat un semnal clar celor din primărie și primarului, că trebuie să fie mai atenți cu ce propun spre aprobare și că unii consilieri locali chiar sunt puși pe treabă.
0 Comentarii