Cotidian online independent

Propunere: Închisoare pe viață pentru uciderea unui polițist

Mai multe propuneri privind protejarea polițiștilor au fost publicate de Ministerul Afacerilor Interne(MAI). Documentul cuprinde zece posibile modificări pentru ca oamenii legii să se simtă mai în siguranță și să poată aplica legea cu mai multă fermitate.

Nu de puține ori, polițiștii au reclamat că legea nu-i protejează, că pedepsele pentru ultraj sunt prea mici și că procedurile impuse sunt greoaie. Acum, MAI propune stabilirea unor instrumente de protecție fizică şi juridică a poliţiştilor, creșterea amenzilor pentru refuzul de legitimare, stabilirea clară a situațiilor în care cetățenii nu au voie să intervină în activitatea polițistului (spre exemplu, atunci când un polițist încearcă să imobilizeze o persoană), sancțiune penală pentru cei care înjură polițiștii, creșterea pedepselor pentru ultraj și pedeapsa închisorii pe viață pentru uciderea unui polițist.

O altă propunere se referă la acordarea asistenței juridice pentru polițiștii care sunt victime ale unor infracțiuni de ultraj. Acest lucru este cerut de mai mulți ani de sindicate.

Noi cerem așa ceva de foarte mult timp. Mai ales că la momentul actual este o anomalie, în sensul că un polițist acuzat că a săvârșit o infracțiune, să spunem, primește asistență juridică din partea Ministerului, dar un polițist victimă a unui ultraj scoate bani din buzunar ca să meargă în instanță. Sperăm ca ceste propuneri să nu fie scoase acum doar ca o simulare a preocupării Ministerului din cauza evenimentelor din acest an în care au fost implicați polițiștii. Vrem ca aceste modificări să fie discutate și transpuse în legisalție cât mai repede posibil.

Ioan Cănărău, vicepreședinte Sindicat Europol

S-ar putea să-ți mai placă și

Lasă un răspuns

Adresa dvs. de e-mail nu va fi publică.