Contre dure între liberalii nemțeni: consilierii județeni, acuzați că nu țin cu Romanul; Micu, acuzat că vorbește mai mult cu PSD decât cu PNL

177

Cea mai recență ședință a Consiliului Județean Neamț, din după-amiaza zilei de 23 ianuarie, a agitat spiritele. Nu între putere și opoziție, ci între membrii aceluiași partid.

Liberalul Lucian Micu , primar al Romanului, îi acuză pe colegii săi din plenul Consiliului Județean că subminează interesele municipiului și ale locuitorilor săi.

Am rămas fără cuvinte când am auzit că tocmai colegii mei liberali din Consiliul Județean au început să ia decizii împotriva Romanului. Este de neînțeles această atitudine când, luni întregi, ne-am bătut împreună cu nedreptatea făcută de alții, iar acum tocmai ei refuză să aprobe licitația încheiată pentru darea în folosință a stației de sortare și transfer a deșeurilor, care ar diminua semnificativ prețul plătit de romașcani pentru a duce gunoiul la depozitul de la Girov. Mai mult, colegii din același partid cu mine au cerut chiar ca banii ce trebuiau să revină Romanului să fie dați altor comunități. Când ambițiile personale sau de grup întunecă judecata oamenilor, aceștia ar trebui să-și revizuiască atitudinea și să-și îndrepte coloana vertebrală, dacă o au. Eu niciodată nu am făcut și nu voi face politică în detrimentul cetățenilor și niciodată nu îmi voi ataca mișelește colegii din același partid.

Lucian Micu, primarul municipiului Roman

Cei vizați direct de acuzații au reacționat, la rândul lor. Consilierii județeni PNL îl contrazic pe Lucian Micu și spun că nu iau decizii împotriva Romanului, ci vor decizii corecte pentru tot județul.

1.Consilierii județeni PNL au făcut un amendament pentru ca sume infime din cele alocate la Roman și Piatra Neamț (mai puțin de 0,1% din buget) să fie repartizate unor localități unde sunt probleme foarte mari. Exemple: comuna Boghicea a avut conturile blocate pentru neplata unor cheltuieli legate de funcționare; comuna Drăgănești la sfârșitul anului trecut se afla în imposibilitatea de a plăți salariile angajaților, deși nu și le-au majorat. Indiferent de apartenența noastră politică nu trebuie să ajutăm toate comunitățile județului? 2. La proiectul cu atribuirea colectării , selectării și transportul gunoiului din zona Romanului la depozitul din Girov consilierii județeni PNL s-au abținut deoarece în spațiul public au apărut anumite informații referitoare la aspecte de natură penală. În acest sens transmitem la mai multe instiututii ale statului solicitări pentru a primi lămuriri și pentru a vota în cunoștință de cauză.

Florin Hopșa, liderul consilierilor județeni PNL

Mai mult, consilierul județean spune că primarul Micu are discuții cam dese cu PSD, dar uită să comunice cu cei din propriul partid.

 Când nu te prezinți timp de luni bune pe la ședințele interne de partid unde se discută problemele pentru care am fost aleși, folosești termeni “atac mișelește” când vorbești despre colegii din PNL, te întâlnești cu persoane din conducerea PSD pentru diverse negocieri NU te face să te gândești că tu de fapt și de drept vrei să mergi la PSD și așa doar îți cauți motive pentru o ulterioară justificare în fața opiniei publice???

Florin Hopșa, liderul consilierilor județeni PNL

Amendamentul PNL referitor la banii alocați primăriilor din județ nu a întrunit voturile necesare, astfel că nu s-a făcut nicio modificare față de proiectul de hotărâre. Prin urmare, Romanul va primi 900.000 de lei de la Consiliul Județean Neamț, o sumă cu mult mai mare decât în anul 2017, atunci când a primit doar 60.000 de lei. De precizat și că cele două comune mențioanate de Florin Hopșa, Boghicea și Drăgănești, au tot primari PNL.

Iar în ceea ce privește votarea contractului pentru atribuirea colectării și gestionări deșeurilor din Zona 2, liberalii (cel puțin o parte dintre ei) se tem că peste niște ani ar putea să dea cu subsemnatul la instituții de anchetă din cauză că au votat un proiect controversat prin faptul că firma câștigătoare este Rossal SRL, iar cel care conduce acum ADI EcoNeamț (entitate care a rolul de a verifica activitatea operatorilor de deșeuri din județ) este Eduard Corduneanu.

Abonează-te la newsletter!
Nu rata nici o știre! Trimitem un email în fiecare dimineață cu ultimele știri.
Te poți dezabona oricând.
Comentarii
Se încarcă...
Click aici!

Abonează-te

la newsletter!

Nu rata nici o știre! Trimitem un email în fiecare dimineață cu ultimele știri.

Te poți dezabona oricând.