Branșare la apă și canalizare, cu plata în rate

de | 15/02/2016 | Fără categorie

Romașcanii care locuiesc în zonele în care în anii trecuți s-au extins rețelele de apă și de canalizare se pot branșa la aceste rețele fără a plăti totul deodată. Municipal Locato Serv SA, societate a Consiliului Local Roman, acceptă plata în rate a lucrărilor de branșare. Cea mai costisitoare lucrare este cea de branșare la rețeaua de apă. Societatea Municipal Locato a venit cu trei oferte de preț, în funcție de specificul fiecărei gospodării.

„Am rugat Locato să vină cu o ofertă în fața cetățenilor, tocmai pentru a-i ajuta cu privire la branșarea la rețeaua de apă a cetățenilor care beneficiază, pe străzile lor, de rețele noi, în urma Master Planului. Așadar, funcție de intervenție, firma vine cu trei oferte care variază între 574,87 lei, 1.330,66 lei și 2.030,91 lei pe branșare, funcție de situația din teren sau funcție de situația de branșament pe care o are cetățeanul în curte. Aceste prețuri sunt cu tot cu TVA. Mai mult de atât, am rugat Locato să facă un program de a se merge în rate, astfel încât oamenii să beneficieze de o activitate rapid efectuată, dar cu o întindere a plății în timp”, a afirmat Laurențiu Leoreanu, primarul municipiului Roman. Pe lângă plata branșării, mai este nevoie de plata unei documentații de specialitate. Aceasta se face către ApaServ și costă 62 de lei.

Directorul Municipal Locato Serv, Constantin Damaschin, a precizat că firma execută și branșări la rețeaua de canalizare, dar că în acest caz lucrarea este mult mai simplă, iar costurile mai mici. ”Suntem pregătiți să ntervenim oricând, la solicitarea romașcanilor”, a adăugat Constantin Damaschin.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.