Marţi, 1 martie, la ora 10.33, un bărbat în vârstă de 45 de ani a anunţat Dispeceratul ISU – Ambulanţă Neamţ, prin apel la 112, că a descoperit un element de muniţie în pădurea din apropierea satului Dolheşti, comuna Pipirig, în timp ce aduna lemne. Echipa pirotehnică a unităţii, formată din doi subofiţeri, a ridicat un proiectil exploziv de calibru 75 milimetri. Militarii au efectuat cercetarea zonei, pe o suprafaţă de 200 de metri pătrați şi nu au descoperit alte elemente de muniţie.
Trei ore și jumătate mai târziu, echipa pirotehnică a fost solicitată din nou. Un bărbat din comuna Pângăraţi a descoperit un element de muniţie în curtea locuinţei, în timp ce desfăşura activităţi agricole. Militarii au preluat un proiectil exploziv de calibru 85 de milimetri şi au verificat zona. Proiectilele au fost preluate în vederea depozitării şi, ulterior, a distrugerii în condiţii de siguranţă. Pe ambele elemente de muniţie sunt urme care arată că s-a încercat tăierea acestora.
Pentru a preveni eventuale evenimente nedorite, răniri sau chiar decese, ce ar putea fi produse de elementele de muniţie, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ reaminteşte modul corect de comportare, în momentul descoperirii acestora:
- Anunţaţi imediat evenimentul, prin apel la 112;
- Nu atingeţi elementele de muniţie, declanşarea acestora poate duce la rănire sau chiar la deces;
Izolaţi zona şi nu permiteţi nimănui accesul în apropierea elementelor de muniţie, până la sosirea echipei pirotehnice, singura abilitată să execute misiuni de asanare a teritoriului, în condiţii de siguranţă.
0 Comentarii