Niculina Dobrilă a fost învestită în funcție

de | 04/03/2016 | Administrație, Județean

Noul prefect al județului Neamț, Niculina Dobrilă, a fost învestită în funcție vineri, la ora 13.00. Învestirea a fost făcută de Constantin Mihart, director general în cadrul Ministerul Afacerilor Interne. La această acţiune au mai fost prezenţi reprezentanţi ai Consiliului Judeţean, directorii serviciilor publice deconcentrate, şefii de structuri din Instituţia prefectului, primari.

Deschiderea a fost făcută de Constantin Mihart, care a dat citire celor două hotărâri de Guvern, de încetare a raportului de serviciu a fostului prefect şi, respectiv, de numire a noului prefect. După ce  a depus jurământul, Niculina Dobrilă a luat cuvântul. ”Mulţumesc celor care au avut încredere în mine şi sunt deosebit de onorată pentru numirea mea în funcția de prefect si, în același timp, bucuroasă pentru că revin în instituția în care m-am format ca om de administație. Sunt convinsă că experienţa mea în administraţia publică mă vor ajuta în îndeplinirea cu succes a misiunii mele în această funcţie. Doresc ca în această perioadă, cât voi fi prefect, să aplic legile şi Constituţia României în folosul cetăţenilor judeţului nostru. De asemenea mi-am propus, ca obiectiv specific, organizarea în condiţii de legalitate şi transparenţă deplină a proceselor electorale. Totodată țin să vă asigur de cea mai bună și onestă colaborare, pe care doresc să o am, cu toate instituțiile statului și autoritățile administrației publice locale și județene”, a spus Niculina Dobrilă, prefectul județului Neamț.

Președintele Consiliului Județean Neamț a precizat că speră într-o bună colaborare între cele două instituții. „Doamnă prefect, mă bucur că ați fost nominalizată pentru această funcție și vă doresc să aveți succes în activitate! Preluați o răspundere mare, dar sunt convinsă că veți face față tuturor situațiilor. Iată, ni s-a ivit ocazia ca împreună să demonstrăm că județul, fiind condus de două femei, este pe mâini bune și vom reuți să facem performanță în administrație!“, a declarat Emilia Arcan, președintele Consiliului Județean Neamț.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele articole

se incarca

Cele mai citite articole

se incarca