Cum a primit Lactate Brădet peste 10.000 de ”like-uri” anti-sistem

de | 07/03/2016 | Fără categorie

”Omul este un animal social”, spunea Aristotel. Iar în ziua de azi, cu atât de multe posibilități de exprimare și comunicare (mulțumim, Zuckerberg), omul are la îndemână să se exprime imediat, emoțonal, să răspundă primului impuls și să se manifeste ca atare față de ceea ce se întâmplă în societate.

Săptămâna trecută făceam o analiză, prin prisma utilizatorului de social media și luând ca etalon cazul Antena 3-ANAF, asupra faptului că premierul României a avut parte de o creștere spectaculoasă în ceea ce privește credibilitatea și simpatia oamenilor, în timp ce președintele țării pierdea încredere și like-uri din cauza modului de abordare (pentru analiza respectivă, click aici).

A trecut doar puțină vreme și atenția noastră, a celor mai mulți, s-a mutat către o problemă mult mai sensibilă: moartea a trei copilași și reacția unui sistem de sănătate atât de contestat de români și cu atât de puține răspunsuri. După ce autoritățile au încercat să ne spună să dormim liniștiți (ca în reclama de la FNI), au bâjbâit în căutarea regulilor după care să se ghideze și care să le spună lor, managerilor și specialiștilor, în ce mod să  comunice între ei. Apoi a început vânătoarea pentru obținerea de probe care să confirme undeva, oriunde, originea bacteriei E.coli. La aproape o lună de căutări fără rezultat, Achim Irimescu, ministrul Agriculturii, a anunțat că bacteria E.coli a fost descoperită în brânza de vaci produsă de firma Lactate Brădet din Curtea de Argeș.

Patronul firmei de lactate aproape a plâns în fața jurnaliștilor, spunând că nu crede că fabrica se va putea reabilita. Modul uman de a spune ce are pe suflet, pus în oglindă cu neîncrederea față de autorități a generat un val de simpatie față de firma Lactate Brădet. Miercuri dimineață, la ora 10.22, pagina de Facebook a firmei avea 6.098 likes, de 569,4% mai mult (!) față de săptămâna trecută.

Miercuri seară, la ora 21.00, se adunaseră 11.523 likes, adică dublu  față de dimineața aceleași zile; iar la 22.30, pagina avea 12.629 de fani. Valul de simpatie poate face bine psihicului patronului și angajaților, dar în ceea ce privește vânzările, lucrurile nu cred că stau deloc bine. Trei lanțuri mari de magazine au anunțat că au retras produsele firmei de pe rafturile lor, iar această lovitură poate fi decisivă pentru o firmă de mici dimensiuni.

Evolutie Facebook Bradet 1

După ce firma a fost ”răstignită” de vorbele ministrului Irimescu, Antena 3 a sărit în apărarea fabricii de lactate. Un subiect ca acesta este mină de aur pentru cei de la A3, care au avut un eșec  în a manipula oamenii referitor la întreruperea emisiei; iar acum caută orice modalitate de a induce ideea de autorități incompetente. De data aceasta, însă, au lucrat cu materialul clientului. O altă ipoteză lansată este aceea că patronul e un apropiat al fostului ministru al Agriculturii și președinte PC, Daniel Constantin. Indiferent cine este patronul și ce afaceri a mai avut, declarația lui Irimescu a fost cea care a făcut o victimă din producătorul de brânză, fiindcă declarația nu a fost însoțită de documente incontestabile.

Iar vineri, premierul Dacian Cioloș a punctat din nou în favoarea firmei de lactate, spunând că ministrul Agriculturii s-a grăbit să fac declarații. Vineri seară, Lactate ”Brădet” avea peste 19.000 de like-uri.

Partea ”bună” din acest necaz o reprezintă solidarizarea fermierilor. Cât va conta această solidarizare și cum vor reuși fermierii să atragă clienții de partea lor și dincolo de un simplul ”like”, rămâne de văzut.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.