Guvernul României a lansat, vineri, 11 martie, proiectul ”Transparență bugetară”. Este vorba despre un portal în care se regăesc informații cu privire la cheltuielile și veniturile instituțiilor publice, cum ar fi primării, școli sau spitale. Nici Primăria municipiului Roman nu face excepție, iar cheltuielile și veniturile instituției publice pot fi consultate pe pagina www.transparenta-bugetara.gov.ro.
”Orice cetățean, orice firmă, orice contribuabil poate să știe modul cum sunt repartizate fondurile și modul cum se cheltuie fondurile de către o administrație publică centrală sau locală. Și această transparență permite și transmiterea unor informații legat de eficiența cheltuirii banului public, dar ar trebui să permită și înlăturarea unor riscuri de fraudă sau de corupție, pentru că va deveni mult mai transparent pe ce se cheltuie banii și cât costă o investiție sau alta. Pentru că, de multe ori, la noi sunt discuții nu legat de utilitatea unor investiții, dar de eficiența cheltuirii banilor pentru o investiție sau alta. Deci vom avea, începând din acest moment, și astfel de instrumente. Și sunt convins că cei interesați vor putea descoperi o serie de modalități de a folosi această informație care este una de bază. Sigur că pornind de aici, este un prim pas, vrem să mergem și mai departe cu acest tip de transparență, să venim, așa cum am spus, și cu alte tipuri de informații legat de modul în care sunt sunt încheiate anumite contracte, modul în acre sunt executate anumite contracte”, a declarat primul-ministru Dacian Cioloș, la conferința de presă în cadrul căreia a fost lansat acest proiect.
Spre exemplu, din raportul de execuție bugetară pe luna februarie, aflăm că Primăria Roman a încasat 1.528.962 lei de la persoane fizice care au plătit impozit pe clădiri și 627.415 lei de la persoane fizice care au plătit impozit pe teren. Din impozitarea mijloacelor de transport deținute de perasoane fizice, primăria a făcut, luna trecută, un venit de 636.230 lei. La capitolul cheltuieli, cea mai mare sumă este cu salariile – peste 62.000 de lei. Administrația locală a mai plătit, luna trecută, dobânzi de 139.465 de lei și comisioane aferente împrumuturilor în valoare de 8.600 de lei.
0 Comentarii