Reprezentanți ai Asociației Române de Literație (ARL) au participat la atelierul de lucru pentru mentorii acestui proiect la Școala Gimnazială “Mihai Eminescu” Roman , singura școală din Roman care implementează cu succes proiectul internațional “Reading to learn”.
„Literația este una dintre cele mai provocatoare probleme cu care ne confruntăm la nivel european. Unul din cinci europeni în vârstă de 15 ani este analfabet funcțional, adică nu are competențe de literație necesare funcționării în societate. În esență, este vorba despre incapacitatea individului de a înțelege ceea ce citește și, mai grav, nu poate aplica în practică ceea ce a citit. Un analfabet funcțional va citi o sarcină sau o instrucțiune și nu va putea aplica ce a citit, de aceea primul pas este să-l implicăm pe elev în invățare. Prin acest proiect se redefinește relația profesor-elev, deoarece în context actual profesorul nu mai este singura sursă a cunoașterii, el este mai degrabă un facilitator al cunoașterii care îl încurajează pe elev să citească, să pună întrebări, să reconstruiască sensul, să înțeleagă și să extragă informațiile care îl interesează”, a declarat profesoara Mihaela Rusu, director al Școlii „Mihai Eminescu” si mentor in cadrul ARL.
„A fost o zi provocatoare pentru echipa de mentori din cadrul proiectului Reading to Learn! Azi am discutat despre rolul mentorului și am venit cu multe idei despre cum putem produce transformarea în educație. De asemenea am discutat despre învățarea vizibilă și cum putem schimbă predarea astfel încât elevii să înțeleagă lecțiile! Pasiunea, relația profesor-elev și implicarea copiilor în învățare sunt aspecte cu impact puternic asupra progresului elevilor. Întâlnirea a fost una de învățare și reflecție alături de mentorii noștri din proiectul Reading to Learn și lectorii minunați”, a adăugat profesorul Alexandru Lezeu, mentor și coordonator al proiectului.
Școala „Mihai Eminescu” implementează de doi ani acest proiect, iar profesorii implicați susțin că schimbarea stilului de predare a condus la o îmbunătățire a rezultatelor elevilor, atât la clasă cât și la examenele naționale.
0 Comentarii