Pe data de 20 martie s-a serbat în toată lumea Ziua Internațională a Fericirii. Copiii din cele șase centre de plasament din Neamț au vrut să celebreze această zi, considerând că și ei au motive de fericire, chiar dacă viața „s-a jucat cu ei“, după cum spune una dintre fetițele din cadrul Complexului Familia Mea Roman. Acțiunea, intitulată „Și noi suntem HAPPY“, a avut scopul de a-i determina pe copii să-și spună sincer gândurile, să găsească motive de bucurie și să realizeze că fericirea vine din lucrurile mici. Astfel, asistații centrelor s-au pregătit din timp și au compus scrisori, au creat poezii sau desene în care și-au dat frâu liber creativității și au declarat că ei au motive să fie fericiți. Toate scrisorile și compozițiile lor au fost expuse la avizierele centrelor, cele mai frumoase fiind citite sau prezentate colegilor și lăudate de către instructorii de educație. „Prin această activitate am vrut să-i determinăm pe copii să zâmbească, să fie creativi și să-și exprime gândurile și sentimentele. Am obținut scrisori impresionante, emoționante până la lacrimi dar care ne-au oferit șansa de a descoperi că avem copii extrem de sensibili, care se bucură de viață și care își găsesc fericirea în lucruri mărunte. A fost un exercițiu de sinceritate și sensibilitate și o lecție pentru noi. Le dorim din suflet tuturor copiilor să fie fericiți iar noi le promitem să facem totul pentru a-i ajuta să fie HAPPY“, a spus Cristina Păvăluță, directorul general al DGASPC Neamț.
Ziua Internaţională a Fericirii a fost sărbătorită pentru prima dată în 2013, pe data de 20 martie. Decizia fost luată în 2012 de Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) care speră ca iniţiativa să încurajeze guvernele să ia în considerare starea de bine a cetăţenilor şi să nu îşi mai concentreze eforturile doar pe creşterea economică, motto-ul acțiunii fiind „Căutarea fericirii este unul dintre obiectivele fundamentale ale fiinţei umane”.
0 Comentarii