Joi, 24 martie, în intervalul orar 11.00-13.00, efective din cadrul Biroului de Ordine Publică Roman au acționat împreună cu polițiștii de investigarea criminalității economice, pe linia combaterii actelor de comerț ilegale. În urma controalelor efectuate pe raza Pieţii Smirodava din municipiul Roman, la care a participat și câinele poliţist Odek, la un stand din hala centrală a fost identificată o pungă cu 19 pachete cu ţigări, susceptibile a proveni din contrabandă. Cele 380 de țigarete identificate au fost ridicate de lucrătorii de poliţie în vederea indisponibilizării, iar proprietarii standului, un bărbat și o femeie, ambii de 47 de ani, din Roman, sunt cercetați sub aspectul săvârşirii infracţiunii de colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia prevăzută şi pedepsită cu închisoare de la doi la șapte ani.
Odek a „recidivat”: a mirosit alte țigări de contrabandă
Articol scris de Teo Baciu
Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".
0 Comentarii