Fotogalerie: Drumul Crucii la Ion Creangă

de | 03/04/2016 | Religie, Rural

Duminică, 3 aprilie, ziua în care creștinii ortodocși au sărbătorit a treia duminică a postului mare, denumită și Duminica Sfintei Cruci, sute de credincioși din zona Romanului au mers în comuna Ion Creangă pentru o procesiune aparte. Pe un drum din comună, care face legătura satului Ion Creangă cu dealul Muncelului, administrația locală a amplasat 14 troițe din lemn. Aceste troițe au fost sfințite duminică, de PS Ioachim Băcăuanul, arhiepiscopul Romanului și Bacăului, care a fost urmat pe acest simbolic ”drum al Golgotei” de un sobor de preoți și de sute de persoane de toate vârstele.

Din cele 14 troițe, 12 au fost realizate cu fonduri din bugetul local al comunei Ion Creangă, iar două cu banii unor ctitori privați: Petrică Prichici – care este și primarul comunei – și Constantin Chelaru, un fiu al comunității. Efortul financiar a fost răsplătit de arhiepiscopul Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului cu diplome de recunoștință, la finalul unei slujbe făcute la ultima din cele 14 troițe. Scurta vecernie a cuprins și rugăciuni pentru ploaie.

Procesiunea ”Calea Crucii”, organizată pentru prima dată anul acesta de Protopopiatul Roman și Parohia Ion Creangă, se dorește a fi o tradiție a comunității și a fost inițiativa PS Ioachim Băcăuanul, arhiepiscopul Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.

O parte a celor care au făcut efortul de a ajunge pe deal au mers la un cort special amenajat și s-au întărit cu un pahar de vin sau cu un colac.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.