Reparații pe străzi din cartierul Nicolae Bălcescu

de | 11/04/2016 | Fără categorie

Darcons S.R.L., firma omului de afaceri Romică Rotaru, va repara două străzi din cartierul Nicolae Bălcescu. Este vorba despre străzile Perișorului și Cornului, iar obiectului contractului de lucrări, cos la licitație de administrația locală, prevede „reprofilare, cilindrare balast existent, stat de binder de cinci centimetri, curățare, amorsare și strat de uzură de beton asfaltic de patru centimetri, ridicare la cotă a capacelor căminelor existente pe suprafața carosabilă” a celor două străzi.

Suprafața pe care o va repara firma Darcons S.R.L. depășește 10.000 de metri pătrați. Strada Cornului are o suprafață de 5.082 de metri pătrați, iar strada Perișorului are o suprafață de 5.103 metri pătrați. Pentru această lucrare au licitat trei firme, dar a fost luată în calcul cea mai bună ofertă din punct de vedere finanaciar. Așa s-a ajuns la un contract în valoare de 560.842 de lei fără TVA, în condițiile în care valoarea estimată a contractului a fost de 902.000 de lei.

Lucrările trebuie realizate, conform contractului, în termen de 45 de zile de la data începerii acestora.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.