Agentul de poliție Liviu Munteanu, din cadrul Secției de Poliție Oniceni, a fost condamnat marți, 12 aprilie, de magistrații Curții de Apel Bacău, la un an și patru luni de închisoare, cu amânarea executării pedepsei. Omul legii a fost condamnat pentru două infracțiuni: neglijență în serviciu și instigare la mărturie mincinoasă.
Judecătoria Roman a schimbat, inițial, încadrarea juridică a faptei de neglijenţă în serviciu – pedepsită cu cel mult trei ani de închisoare, în infracţiunea de lăsarea fără ajutor a unei persoane aflate în dificultate – pedepsită cu cel mult un an de închisoare – și l-a achitat pentru infracțiunea de instigare la mărturie mincinoasă. Procurorii au făcut apel, însă, împotriva hotărârii instanției de fond, iar Curtea de Apel Bacău a admis acțiunea. „Admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Roman împotriva sentinţei penale nr. 405 din 05.11.2015 pronunţată de Judecătoria Roman. Desfiinţează sentinţa penală amintită în ceea ce priveşte latura penală, reţine cauza spre rejudecare şi , (…)stabileşte pedeapsa de un an de închisoare în sarcina inculpatului Munteanu Liviu, pentru săvârşirea infracţiunii de neglijenţă în serviciu. Stabileşte pedeapsa de un an de închisoare în sarcina inculpatului Munteanu Liviu, pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la mărturie mincinoasă. Contopeşte cele două pedepse în pedeapsa cea mai grea de un an, la care adaugă un spor de patru luni. Pedeapsă rezultantă un an şi și patru luni de închisoare. Amână aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere de doi ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri”, se arată în sentința pe scurt.
Polițistul a fost trimis în judecată ca urmare a unei fapte ce datează din anul 2013. Atunci, într-o duminică seara, pe data de 20 ianuarie, polițistul a fost solicitat să intervină pentru a aplana un conflict la casa Erminei Palaghia. Femeia fusese vizitată de fostul soț, Vasile Fundăcescu, care făcea scandal, spargea geamuri, înjura și amenința, fiind într-o evidentă stare de ebrietate. De frică, femeia a chemat ajutoare: pe soțul surorii și pe concubin, aceștia doi luându-l la bătaie pe Vasile Fundăcescu și legându-l de un copac până la venirea polițistului chemat prin apelul de urgență 112. Inițial, polițistul și cei implicați au relatat că bărbatul a fost dezlegat de agentul principal Liviu Munteanu, după care, la câteva minute, ar fi căzut la pământ; numai că în urma cercetărilor efectuate, procurorii au ajuns la concluzia că abia la o oră și jumătate de la sosirea la fața locului polițistul și-a îndreptat atenția și către Fundăcescu, care nu mai respira și nu mai avea puls. Conform acuzării, agentul principal Munteanu ar fi influențat martorii, sugerându-le să declare în fața organelor de anchetă că Fundăcescu a fost legat cu sfoară doar de mâini și, apoi, de copac, denaturând adevărul, în sensul că, în realitate, acesta fusese legat în jurul corpului – de două ori, în zona umerilor și abdomenului. Mai mult, același agent le-a indicat persoanelor prezente să declare că cercetările în interiorul imobilului s-au realizat doar pentru o scurtă perioadă, 10-15 minute, iar nu timp de peste o oră.
Cei doi bărbați care au legat victima de copac, au fost condamnați, în urmă cu un an, la câte patru ani și trei luni de închisoare pentru lipsire de libertate în mod ilegal urmată de moartea victimei.
0 Comentarii