Prins de un mal de pământ

de | 31/05/2016 | Fără categorie

Un bărbat care lucra la o rețea de canalizare în satul Buruienești din comuna Doljești a fost prins de malul de pământ, ce s-a surpat peste el. Evenimentul a avut loc marți dimineață, în jurul orei 10.00. ”Marţi, la ora 9.55, Dispeceratul ISU – Ambulanţă Neamţ a fost anunţat, prin apel la „112”, că un bărbat în vârstă de 59 de ani a fost surprins de un mal de pământ la o adâncime de aproximativ patru metri, în zona în care se efectuează lucrări la reţeaua de canalizare a satului Buruieneşti, comuna Doljeşti. La locul indicat s-au deplasat trei ofiţeri din comandamentul unităţii şi opt subofiţeri din cadrul Detaşamentului de Pompieri Roman cu o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de stins incendii (echipată cu accesorii pentru descarcerare şi prim ajutor) şi o ambulanţă SMURD”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Neamț.

Pompierii au constatat că bărbatul era conştient, prins de pământ până la nivelul şoldurilor (picioarele bărbatului erau de o parte şi de cealaltă a unei conductei pe care stătea în momentul surpării malului). La capul persoanei se afla o fantă de acces. Militarii au cerut prezenţa la eveniment a unui echipaj E.ON, având în vedere că, deasupra locului în care se afla victima, se află o conductă electrică subterană (la aproximativ un metru adâncime). Pompierii au consolidat malurile, au îndepărtat pământul surpat peste picioare, au imobilizat bărbatul, care acuza dureri la piciorul stâng, şi l-au scos din zona de pericol. Paramedicii au preluat persoana şi au transportat-o la spital.

”Acolo lucrează cei de la TLSIT. Este o investiție făcută cu fonduri primite de la Guvern, prin Planul Național de Dezvoltare Locală. Este posibil să fie o greșeală a muncitorului, eu nu am fost la fața locului, am avut treabă la Piatra-Neamț. Erau puse panouri de protecție, dar am înțeles că ar fi ieșit din zona de protecție muncitorul și s-a întâmplat incidentul”, a afirmat Iosif Șoican, primarul comunei Doljești.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.