Care sunt infracțiunile și contravențiile electorale

de | 01/06/2016 | Politică

Inspectoratul de Poliție Județean Neamț anunță, în cadrul unui comunicat, care sunt infracțiunile electorale și contravențiile:

Conform Codului Penal, aducem la cunoştinţa tuturor cetăţenilor, că sunt infracțiuni şi se pedepsesc cu închisoarea următoarele fapte:

Coruperea alegătorilor: Oferirea sau darea de bani, de bunuri ori de alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze o anumită listă de candidaţi ori un anumit candidat se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Frauda la vot: Fapta persoanei care votează: a) fără a avea acest drept; b) de două sau mai multe ori; c) prin introducerea în urnă a mai multor buletine de vot decât are dreptul un alegător se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi. Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează utilizarea unei cărţi de alegător sau a unui act de identitate nul ori fals sau a unui buletin de vot fals.

Contravenţiile legate de procesul alegerilor locale sunt prevăzute la Capitolul V din Legea nr. 115/2015, iar printre acestea se numără și:

  • Prezenţa mai multor persoane în cabina de vot (cu excepția situațiilor prevăzute de lege) precum şi fotografierea sau filmarea prin orice mijloace a buletinului de vot de către alegători în timpul exercitării dreptului de vot – se sancţionează cu amendă de la 600 lei la 1.000 lei
  • Continuarea propagandei electorale după încheierea campaniei electorale…, precum şi sfătuirea alegătorilor, în ziua votării, la sediul secţiilor de votare sau in perimetrul acestora să voteze sau să nu voteze un anumite partide politice, alianțe politice ori candidați independenți este sancționată cu amendă de la 1.400 lei la 2.000 lei.
  • Comercializarea sau consumul de băuturi alcoolice pe o distanţă de 500 de metri în jurul localului secţiei de votare – se sancţionează cu amendă de la 2.200 lei la 3.000 lei.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.