Alin Buzdugan a intrat în competiția electorală pentru Consiliul Local al municipiului Roman pentru că face din generația celor care nu au încetat, încă, a spera; în viitorul acestei țări, în ceea ce mai are de oferit acest oraș, în faptul că ai săi copii, și nu doar ai lui, vor putea crește pe aceste meleaguri fără ca părinții să se gândsească că în altă parte ar fi fost mult mai bine. La cei 38 de ani ai săi, a acumulat suficientă experiență cât să nu mai stea deoparte. ”Sunt romașcan și iubesc acest oraș, îmi place că am aici familia și prietenii. Tocmai pentru că Romanul nu-mi este indiferent am luat hotărârea de a candida, independent, pentru un loc în Consiliul Local. Candidatură e un mod de-a spune. Eu vreau să devin angajatul romașcanilor, aceasta trebuie să fie percepția despre cei care lucrează în administrația locală și care ajung acolo datorită votului”, explică Alin Buzdugan, candidat independent pentru Consiliul Local Roman.

Și, pentru că vrea să fie angajat de romașcani, s-a prezentat la interviu. ”E un pic dificil. Ultimul interviu de angajare a fost în urmă cu șapte ani… M-am născut aici, am crescut aici, am studiat aici – la Școala 1 și la Liceul 3, așa cum se numeau în vremea copilăriei mele; la facultate am plecat la Iași și am fost student al Universității Tehnice ”Gheorghe Asachi”, la Facultatea de Inginerie economică. În primul an de facultate am avut trei-patru locuri de muncă în vânzări și, apoi, a venit prima restanță. Am fost bursier primul an, apoi am avut prima restanță, apoi a doua și, apoi, a treia. Au fost trei restanțe în primul an și am avut noroc de niște colegi care m-au adus cu picioarele pe pământ și mi-au explicat că e important să trec cu bine de primul an. Atunci am renunțat la job-uri, m-am concentrat pe facultate și am terminat cei cinci ani bursier. Am avut o experiență foarte faină cu BEST-ul, adică Board of European Students of Technology. Am fost la câteva schimburi de experiență prin Slovenia, Franța; erau primele mele ieșiri spre Vest. A fost altceva, mi-a deschis privirea și, apoi, am mers pe Erasmus. Pentru a cunoaște un at mediu, programul Erasmus mi s-a părut cel mai adecvat. Am fost patru luni în Napoli, am obținut niște rezultate foarte bune, având în vedere că eu am plecat de la ”io son…”, ”mi chiamo..”. Cam astea erau cuvintele pe care le cunoșteam eu atunci. După acestea am plecat la Bacău, fiind angajat la o firmă româno-spaniolă ce se ocupa cu prelucrarea lemnului. Acolo am început de la un mic funcționar, care făcea ISO 2001 – 9000  dar, după șase luni, m-am plictisit îngrozitor și am vrut să-mi dau demisia. Însă a venit un șef care m-a luat la departamentul de logistică. Și, undeva, prin noiembrie, am plecat dintr-un birouaș călduț să încarc camioane și vagoane de tren cu tot felul de mărfuri. A fost o perioadă extraordinară. Toți ceilalți râdeau de mine – plecasem de la căldura biroului și ajunsesem acolo. Am lucrat cu manipulanți, iar amintirile pe care le am sunt unele cu adevărat deosebite. Erau minus zece grade afară și ne băgam într-o baracă, ei scoteau slănină cu ceapă și încălzeam și mâncam micul dejun cu ei, acolo. Era o atmosferă și o colegialitate extraordinare. În timp, firma s-a dezvoltat, iar eu am ajuns să preiau partea de aprovizionare și logistică pe întreaga firmă, după care am început să fac aprovizionare cu materie primă din Ucraina”.

Ucraina și Republica Moldova au fost atunci, pentru Alin Buzdugan, ca un duș rece. Fără a avea la îndemână tehnologia actuală, au ales un drum spre casă ce a însemnat tranzitarea Transnistriei. ”Noi voiam să ajungem la Băcău, venind dinspre Ucraina. Am traversat Republica Moldova noaptea și ne-am întâlnit, la două noaptea, cu un tanc ce avea țeava spre noi; erau și patru băieți cu veste de război lungi și Kalașnikov îndreptat către noi. Ne-am speriat, am mers mai departe. Am ajuns la o gheretă, paznicul de acolo era mort de beat, i-am dat bani să trecem și, când să ieșim din Republica Moldova, să intrăm în România, ne zice vameșul că nu avem viză de intrare în Moldova. I-am explicat că nu ne-a pus viză. Am stat o zi în arest, am dat explicații… ne-au eliberat, până la urmă.”

În urmă cu câțiva ani, s-a întors acasă, la Roman, după ce a acceptat ofera unei companii multinaționale, de a se ocupa de partea de vânzări pe toată regiunea Nord-Est.

Iar anul acesta s-a decis să candideze, din dorința de a participa activ la viața societății, dintr-o altă perspectivă decât a făcut-o până acum. ”Este un exercițiu pe care mi l-am asumat. În momentul de față, în cecul de prieteni există neîncrederea față de tot ce însemnă clasă politică. Susțin această neîncredere, dar oamenii au încetat să mai spere că se mai poate schimba ceva, că ei pot să mai schimbe ceva. ȘI toți cu care am vorbit mi-au spus fie că nu am ce face acolo, fie că nu voi reuși. Când am început să strâng cele 700 de semnături, o parte m-au întrebat ce le dau ca să mă susțină, iar alții mi-au zis că nu are sens să mă bag, fiindcă nu pot schimba nimic; fie mă voi murdări, fie voi fi mâncat de viu. Nu e normal ca oameni de vârsta mea să aibă astfel de concepții despre politică și cei care ne conduc. Am spus că intru eu, vreau să demonstrez că se poate și, peste patru ani, să mai vină încă doi-trei ca mine și, încet-încet, să se schimbe sistemul. Dacă aștepți să vină cineva să te scape, nu vine nimeni, nici UE, nici SUA să schimbe conducători pe care tu i-ai ales. Dar, dacă rămân aceeași oameni, care au concepții îmbătrânite sau oameni care au interese ori obligații, nu poți schimba sistemul. Dacă voi reuși, e bine, dacă nu, nu am pierdut nimic. Dacă un independent intră în Consiliul Local Roman, reprezintă 5% din legislativul local, nu poate schimba foarte multe. Dar, în cazul unor încălcări ale legii, poți atrage atenția opiniei publice asupra problemei. Dacă nu voi reuși acum, voi încerca din nou peste patru ani”, spune Alin Buzdugan.

Recunoaște că sunt lucruri pe care nu le-a făcut foarte bine de la început și că ar fi fost nevoie de mai multă expunere. Dar este convins că, peste patru ani, va veni mult mai bine pregătit în fața romașcanilor, atunci când le va cere, din nou, să îl angajeze în Consiliul Local.