Cum era de așteptat, perioada de campanie electorală a agitat spiritele ceva mai mult decât în rest. De fapt, au fost persoane care s-au trezit, parcă, dintr-un somn adânc și lung, asemenea Frumoasei din Pădurea Adormită. Cum a decurs această campanie, va judeca fiecare în funcție de propria optică. Ceea ce am remarcat eu a fost faptul că unele conturi de Facebook au ”dispărut” încă de pe 6 iunie, semn că treaba lor s-a încheiat odată cu aflarea rezultelor alegerilor locale. Am mai observat că pentru o parte a celor implicați frustrarea este mare, fiindcă nici acum nu încetează a se victimiza, deși au dat dovadă de lipsă de creier de multe ori în timpul campaniei.  Și am mai observat că ceea ce nu au înțeles unii competitori electorali este că tot comportamentul, întreaga atitudine, fiecare gest este important pentru potențialul alegător. Fie că acel alegător are patru clase ori doctorat la Cambridge.

De asemenea, am mai descoperit oameni. Voi aprecia mereu la candidatul PSD, Gheorghe Oprea, punctualitatea și comunicarea eficientă; omul se respectă pe el și, implicit, îi respectă pe cei din jur. Nu s-a întâmplat niciodată, timp de o lună, să spună una și să mă trezesc cu altceva. Iar aici este vorba despre emisiunile pe care le-am moderat, în timpul campaniei, la TopAll. Nu la fel a fost cu alți candidați, iar cel mai ”zăpăcit” a fost Sorin Cazan; s-a întâmplat să vină la ore pe care doar el le-a stabilit, să uite că are de respectat un program, să nu sune pentru a reprograma, să aibă pretenții pe care un om civilizat nici măcar nu le-ar enunța, din respect pentru cei cu care vorbește. A crezut că nu are nevoie de nimeni – și a spus asta într-o emisiune, lăudându-se că i-a zis lui Bogdan Diaconu să stea la București și să se ocupe de campanie acolo. Sincer, mă așteptam la ceva mai mult de la Sorin Cazan, mai ales că în 2012 a trecut printr-o înfrângere și ar fi avut ce învăța din acea campanie. Cel mai rău mi-a părut, însă, pentru oamenii din echipa lui. Și același regret este și pentru PMP: oameni care nu au mai făcut politică au simțit gustul amar al înfrângerii. Acest scrutin nefericit i-ar putea descuraja, ori societatea are nevoie ca de aer curat de implicarea, în continuare, a acestor oameni noi.

Însă, da, au fost și succese. Puține, ați putea spune. Dar importante și dătătoare de speranță. Primul succes se numește Alin Buzdugan. A luat, în calitate de candidat independent pentru Consiliul Local Roman (așa-i că mulți nu știați că a candidat?!) un număr de 315 voturi. Ei, bine, cifra este colosală. Fiindcă el singur, cu o expunere minimă în media – un singur articol pe inroman.ro și o emisiune (sau două) la tv, cu un cont de Facebook făcut în grabă și deloc exploatat – a luat jumătate cât PRU, jumătate cât PMP și mai mult decât dublu față de candidatul independent pentru Primărie! Alin Buzdugan a convins. Și nu a făcut-o prin discursuri pompoase, ci printr-o viziune normală asupra funcției pe care a vizat-o și asupra mersului lucrurilor, în general: ”Noi, candidații, suntem la interviu în fața alegătorilor. Toți sperăm să fim angajați.” Câtă normalite! Și câtă decență! Ați mai auzit la un alt candidat o asemenea viziune? Eu nu, cu excepția PMP; și i-am ascultat aproape pe toți. Ceilalți s-au lăudat cu ce mult și bine vor face ei, cum sunt adevărații salvatori ai noștri și cât de rău ne va fi dacă nu-i votăm. De parcă un candidat este Arhangghelul Mihail, nu un pământean. În discuția cu Alin Buzdugan pentru articolul publicat aici, a fost un moment ”off the record”. Mi-a spus că, în 2001, a avut nevoie de bani pentru a pleca din țară cu o bursă. A apelat la Primărie, dar nimeni nu l-a băgat în seamă. De aici încolo începe partea ”off the record”; în care mi-a zis că, de ar ajunge consilier, ar dona în fiecare lună indemnizația de consilier unui tânăr elev sau student, ca urmare a experienței din 2001. L-am întrebat dacă pot scrie acest lucru în articol. ”Nu. Ar fi populist și nu vreau să fie așa.” ”Dar, după alegeri, pot scrie?” ”După alegeri… da.” Dacă 315 persoane au crezut în Alin Buzdugan fără o minimă investiție în imaginea lui, ca și candidat pentru CL, abordarea lui ar fi cucerit, printr-o campanie electorală energică, foarte mulți romașcani.

Un alt succes se numește PACT Tămășeni. Tinerii din comuna de lângă Roman au mers pe proiecte, programe și idei. Nu s-au legat aproape deloc de contracandidați și nu au avut un discurs împotriva administrației locale, deși acolo ar fi avut ce să vorbească. Au mizat pe relația cu cetățeanul și au câștigat, astfel, patru consilieri locali. O situație de amintit este și la Săbăoani. Acolo, oamenii au votat-o pe Adriana Robu pentru Consiliul Local al comunei, din postura de candidat independent. Concluzia este că oamenii aleg bine, atunci când au ce. Iar absenteismul de duminică poate fi interpretat drept o sancțiune față de politicieni.

Dar tocmai lipsa de la urne a romașcanilor face ca, pentru următorii patru ani, rezultatele acestor alegeri să devină periculoase. Periculoase pentru democrație și pentru raportul dintre așteptările noastre, ale cetățenilor simpli, față de potențiale interese de grup și de partid ale PNL. Dacă PSD mai vrea, vreodată, în următorii ani, să câștige alegerile la Roman și dacă vrea să demonstereze că este un real partid de stânga, adică al celor mulți, nu al celor câțiva cu interese, va face o opoziție reală și constructivă. Dacă nu, va fi același partid inexistent în CL, cu cei mai cuminți consilieri (excepția notabilă fiind într-o perioadă Constantin Holban, dar ”liniștit” și el de partid, după cum însuși a afirmat). Iar PNL va putea, vorba cuiva, să facă o piscină pe E85, că nu va avea cine să i se împotrivească. Opoziția este la fel de importantă și pentru partidele care intenționează să existe până în 2020 și mai departe. Fără a fi în Consiliul Local, oamenii din partide pot face o opoziție din postura de actori politici. Și doar o contradicție civilizată va duce la dezvoltarea pe care fiecare dintre noi și-o dorește atât de mult pentru acest oraș și pentru acest județ.