“Mușatinii” au adus sportul și arta împreună

de | 12/06/2016 | Educație, Frontpage, Local

Prima parte a zilei de sâmbătă, 11 iunie, a fost una înosorită și caldă, motiv de mare bucurie pentru membrii Asociației “Mușatinii”, care au pus la cale activități în aer liber, activități în care au implicat romașcani de toate vârstele. Evenimentul “Bucurie în mișcare”, sponsorizat de Kaufland România, a fost un bun prilej pentru copii să participe la activități în aer liber. Cu sprijinul voluntarilor mușatini, organizatorii au adus în atenție jocuri ale copiilor de altădată, cum ar fi “Țară, țară, vrem ostași”, “elasticul”, “rațele și vânătorii”. Copiii au mai avut ocazia de a juca fotbal, tenis de câmp, badminton, au tras cu arcul la țintă, au dansat zumba, au participat la demonstrația membrilor clubului de arte marțiale Bao, iar cei care au vrut să se simtă speciali, au mers la voluntarii mușatini și au stat cuminți să fie pictați pe față. Lângă evenimentul sponsorizat de Kaufland se derula un alt proiect, un proiect pentru care Asociația “Mușatinii” a cerut și a primit sprijin de la Consiliul Județean Neamț. Este vorba despre un concurs de grafitti, concurs ce a adunat la start zece echipe din tot județul.

“Vrem să încurajăm creativittea adolescenților, care pot să-și manifeste spiritul creativ într-un mediu legal, nu pe ziduri, sau pe blocuri, sau prin alte locuri, ci prin intermediul unui proiect generos, sprijinit de Consiliul Județean Neamț. În parcarea dinspre Colegiul Național “Roman-Vodă” avem un alt eveniment de amploare, se numește “Bucurie în mișcare”. Este un eveniment ce a avut loc la Roman și în toamna anului trecut și acest eveniment își propune să încurajeze stilul de viață activ în rândul copiilor, al adolescenților și, bine-nțeles, al adulților, prin diferite jocuri, dansuri, concursuri cu teme diferite și care, toate, au rolul de a încuraja oamenii să facă sport”, a afirmat profesorul Ovidiu Albert, președintele Asociației “Mușatinii” Roman.

Timp de câteva ore, muzica a sunat în boxe, iar copiii, părinții, bunicii și toți cei care au pus suflet în organizarea acestui eveniment s-au simțit bine și s-au distrat împreună. Când a venit momentul premierii câștigătorilor concursului de grafitti, dar și când unul din câinii Poliției municipiului Roman a început să-și arate măestria în a executa comenzi complicate – spre încântarea celor prezenți – vremea s-a schimbat brusc și a schimbat planurile după propria voință. În câteva minute a început să plouă, însă, înainte de ploaie, un vânt puternic a răsturnat panourile cu picturile tinerilor arrtiști.

Deși vremea a gândit un alt final pentru evenimentele organizate de mușatini, concluzia aparține unei copile de câțiva anișori, care, împreună cu mama ei, se grăbea spre semafor, fugind de vânt și ploaie: “A fost cea mai frumoasă zi! M-am distrat de minune!”

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

1 Comentariu

  1. Avatar

    Ce dragut! Creativitatea trebuie sustinuta si nutrita. Bravo!

    Răspuns

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele articole

se incarca

Cele mai citite articole

se incarca