Adio copie legalizată

de | 28/06/2016 | Fără categorie

Premierul Dacian Cioloș a anunțat astăzi primele măsuri concrete ce vor fi luate în urma studiului făcut de Comisia de tăiat hârtii. Eliminarea procedurilor birocratice se va face prin ordonanță de urgență și vor avea ca efect imdeiat faptul că cetățenii nu vor mai fi puși inutil pe drumuri în unele situații.

Astfel, va dispărea copia legalizată la notar, aceasta urmând a se face conform cu originalul la funcționarii de la ghișeu. Va dispărea și necesitatea ca cetățeanul să umble după cazierul judiciar, acesta va fi solicitat doar între instituții. Totodată, guvernul tehnocrat aduce birocrația la zi cu tehnologia, copiile după CI vor putea fi trimise și pe mail.

„În primul rând, cazierul judiciar se va solicita doar între instituții, deci circa 2,5 milioane de drumuri la Poliție pentru a ridica un cazier judiciar vor fi eliminate, pentru că instituțiile care vor avea nevoie de cazier judiciar vor putea să solicite direct la Poliție, fără să ceară cetățeanului să treacă de la un ghișeu la altul și să ia o hârtie să o ducă la alt ghișeu. Apoi, copiile după buletin care trebuiau depuse la diferite dosare vor putea fi solicitate și trimise electronic, prin e-mail, prin scanare, fără să mai fie nevoie de acele documente și hârtii deplasate la o instituție sau alta. Se vor elimina copiile legalizate pentru furnizarea serviciilor publice, instituțiile care vor cere astfel de copii după anumite documente vor putea să le legalizeze conform cu originalul pe loc. La ridicarea buletinului și a pașaportului, cetățenii vor plăti o singură taxă și într-un singur loc, nu vor mai trebui să plătească diferite taxe la diferite instituții. Și celebrele adeverințe de venit pentru înscrierea la șomaj vor fi eliminate”, a declarat Dacian Cioloș.

În luna februarie, Guvernul Cioloș a început un proiect de debirocratizare cunoscut sub numele de Comisia de tăiat hârtii, ocazie cu care a lansat platforma maisimplu.gov.ro, platformă unde fiecare cetățean putea sugera guvernului ce acte ar trebui să dispară. După ce lista cu acte a fost întocmită a urmat o perioadă de stagnare datorită discuțiilor cu șefii de instituții, aceștia găsind tot felul de motive de a se împotrivi schimbărilor. Acum Guvernul Cioloș a hotărât să ia taurul de coarne și să dea o ordonanță de urgență.

Articol scris de Gabriel Baciu

Fost realizator de programe, coordonator muzical și creator de reclame la Radio Nord-Est și Radio Terra; fost realizator de programe la CNS Roman; antreprenor în advertising și publicitate din 2003; membru fondator al săptămânalului Opinia Romașcană; consultant pentru comunicare, advertising și publicitate; grafician și dezvoltator site-uri web.

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.