Copii care au învățat să viseze la viitor

de | 05/07/2016 | Fără categorie

Proveniți din familii modeste, lăsați în grija bunicilor în vârstă de părinții plecați prin străinătate, mulți copii defavorizați nu îndrăznesc să viseze. Proiectul ”Centrul zonal de mobilizare a resurselor locale pentru servicii integrate destinate copilului în dificultate”, implementat de DGASPC Neamț în parteneriat cu primăriile Târgu Neamț, Răucești și Pipirig a făcut posibil visul a 150 de copiii proveniți din familii modeste. Aceștia primesc de peste un an o masă caldă, ajutor la lecții, echipamente sportive, rechizite dar și meditații la limba română și matematică. De asemenea, au fost în excursii, tabere sau au fost implicați în tot felul de activități extrașcolare. „Avem copii care, datorită acestui proiect, au reușit să se autodepășească. Provenind dintr-o familie cu cinci frați, crescuți mai mult de tată, mama fiind plecată de multă vreme în străinătate, Monica avea rezultate școlare modeste și intenționa să urmeze un liceu agricol. Acum, la un an de la demararea proiectului, ea și-a îmbunătățit foarte mult situația școlară, finalizând gimnaziul cu o medie peste 9, iar la Evaluarea Națională a obținut o medie aproape de 8, ceea ce a determinat-o să aleagă un colegiu cu profil pedagogic, visând să devină învățătoare. În situația ei mai sunt mulți alții, fapt ce ne face extrem de mândri și fericiți pentru că reprezintă rodul muncii noastre“, a declarat profesor Ana Filip de la Liceul Tehnologic Oglinzi, unul dintre cadrele didactice implicate în proiectul implementat de DGASPC Neamț.

Proiectul ”Centrul zonal de mobilizare a resurselor locale pentru servicii integrate destinate copilului în dificultate”, demarat în martie 2015, are drept beneficiari 150 de copii din familii defavorizate dintre care 30 de etnie rromă. Prevazut să se termine în aprilie 2016, proiectul continuă până la finele lunii octombrie ca urmare a aprobării Facilității de finanțare PLUS. „Proiectul nostru a oferit fundament pentru vise și speranțe iar după un an de implementare se observă un progres evident al acestor copii. Au note mai mari, absenteismul s-a redus semnificativ, au devenit mai motivați, mai sociabili iar speranța a renăscut pentru ei. Toate acestea reprezintă o certificare a eforturilor tuturor celor implicați în proiect și motivația de a investi în viitorul unor copii defavorizați“, a concluzionat Cristina Păvăluță, directorul general al DGASPC Neamț.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.