Pentru romașcanii de la bloc: Acoperiș bine făcut sau demolat

de | 07/07/2016 | Fără categorie

Administrația locală îi obligă pe romașcani să refacă acoperișurile blocurilor. La mai multe scări de bloc din oraș a apărut o somație emisă de Primăria municipiului Roman referitoare la acest aspect. Dacă localtarii nu se vor alinia la cele scrise în document, se poate ajunge până la demolări ale acoperișurilor cu probleme.

”Urmare a ploilor abundende din ultima perioadă, când fenomenele atmosferice au dus la apariția unor neajunsuri provocate de acoperișuri realizate fără autorizație de construire și fără respectarea normelor tehnice specifice, vă somăm să luați măsurile necesare pentru dirijarea controlată spre teren a scurgerii apelor pluviale, prin montarea de jgheaburi și burlane racordate la canalizarea existentă. Ținem să vă reamintim faptul că Asociației de Proprietari – ca reprezentant cu personalitate juridică a coproprietarilor apartamentelor din blocuri – îi revine obligația de a administra spațiile de folosință comună, între care, poate cele mai importante sunt acoperișurile și subsolurile, ambele afectate de existența cantităților mari de apă, în cea mai mare parte scursă necontrolat spre fundații.

Conform prevederilor legale aveți obligația să contactați un expert tehnic atestat care să realizeze o expertiză asupra stadiului actual al șarpantelor, expertiză în baza căreia poate solicita intrarea în legalitate a lucrărilor efectuate, prin eliberarea autorizației de construire. Vă atenționăm că, în caz contrar, vom fi obligați să aplicăm amenda maximă prevăzută de lege și să solicităm instanței de judecată demolarea silită a lucrărilor neautorizate”, scrie în somația trimisă asociațiilor de proprietari din Roman.

Această somație vine ca urmare a mai multor reclamații ce au ajuns la Primăria Roman din partea locatarilor care locuiesc la etajele superioare ale blocurilor. Un caz recent este al unei bătrâne care locuiește la etajul patru al unui bloc din Pietonalul Ștefan cel Mare. Aceasta a bătut pe la multe uși în luna mai, după ce apa i-a pătruns în apartament și i-a făcut pagube însemnate. La acel moment, femeia a spus că nimeni nu a vrut să o asculte, în ciuda evidențelor.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.