Mai multe Grupuri de Acțiune Locală (GAL) din județul Neamț au fost declarate eligibile pentru finanțări nerambursabile prin măsura Leader a Programului Național de Dezvoltare Rurală. Printre acestea se numără și Grupul de Acțiune Locală „Elisabeta Doamna”, care a obținut prima sa finanțare. Este vorba de o sumă de peste 1.000.000 de euro, care se va împărți tuturor comunelor ce fac parte din această asociere.
GAL ”Elisabeta Doamna” a luat ființă în anul 2014, fiind cel mai tânăr GAL din județ. Din această asociere fac parte comunele Bozieni, Cordun, Horia, Icușești, Ion Creangă, Oniceni, Poienari, Secuieni. De curând a fost aprobată și strategia comună a grupului, astfel că aceasta a fost depusă spre evaluare, pentru a obține o finanțare în cadrul Măsurii Leader, din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală. GAL ”Elisabeta Doamna” a fost considerat eligibil pentru o finanțare de 1.042.932 euro.
Eligibilitatea nu înseamnă și acordarea finanțării imediat, ci la momentul la care se vor deschide liniile pentru depunerea de proiecte. Deocamdată nu se știe cu precizie când se va întâmpla acest lucru dar, din experiența celorlalte GAL-uri din județ, care au obțnut fonduri pe exercițul financiar trecut, distanța în timp este de aproximativ un an. Tot prin măsura Leader au mai obținut bani și alte asocieri ale comunelor din Neamț, cum ar fi GAL ”Ținutul Zimbrilor” – 1.569.511 euro, GAL Ceahlău – 3.474.046 euro, GAL ”Drumurile Bistriței – 2.481.811 euro, GAL Ținutul Răzeșilor – 2.486.703 euro și GAL Podișul de Nord al Bârladului – 994.371 euro. În total este vorba despre finanțări de peste 12 milioane de euro, pentru toate cele șase GAL-uri din județ.
0 Comentarii